Fricţiuni şi în AUR. Mohammad Murad: Guvernul Veștea „va trece”/ Petrişor Peiu: Eu vă garantez că astea sunt fumuri. Niciun parlamentar AUR nu va trăda

PNL s-a împărţit deja în două tabere, iar AUR pare să îi urmeze, existând disensiuni cu privire la susţinerea guvernului format de premierul desemnat Adrian Veştea.
Viorel Dobran
20 iun. 2026, 14:59
Fricţiuni şi în AUR. Mohammad Murad: Guvernul Veștea „va trece”/ Petrişor Peiu: Eu vă garantez că astea sunt fumuri. Niciun parlamentar AUR nu va trăda

Deputatul AUR Mohammad Murad a declarat că Guvernul Veștea ar putea primi voturi din partea AUR dacă programul de guvernare va conține măsuri concrete pentru economie și pentru zona socială. Parlamentarul a mers mai departe și a spus că, în opinia sa, Cabinetul propus de Adrian Veștea „va trece”, chiar dacă a admis că un asemenea vot ar avea costuri politice pentru partidul condus de George Simion.

Declarațiile marchează o nuanțare importantă a poziției AUR, după ce, în ultimele zile, lideri ai partidului au transmis mesaje mult mai dure, inclusiv că formațiunea nu ar urma să voteze Guvernul Veștea dacă nu face parte din Executiv. Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național al AUR, a susținut anterior că un vot pentru Cabinetul Veștea ar fi echivalent cu o „sinucidere politică” pentru partid, în timp ce Murad a vorbit deja, miercuri seara, despre șanse de 53% ca parlamentarii AUR să susțină guvernul.

Bolojan îşi aduce aliaţi pe ultima sută de metri! Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru au depus cereri de adeziune în PNL Sector 6, filiala lui Ciprian Ciucu/Tabăra Veştea boicotează congresul

Murad: AUR s-a trezit chemat să găsească o soluție într-o criză creată de alții

Întrebat despre rolul AUR în deblocarea crizei politice, Mohammad Murad a susținut că formațiunea sa nu este responsabilă pentru impasul actual, pe care l-a pus pe seama conflictului dintre agenda președintelui Nicușor Dan și cea a liderului PNL, Ilie Bolojan.

„Noi, ca AUR, și chiar și PSD-ul, nu aveam nimic în comun cu cele două agende. Ne-am trezit într-un moment în care suntem invitați sau chemați de țară să venim cu o soluție. Toate cele întâmplate nu ne privesc pe noi”, a spus Murad.

Deputatul AUR a afirmat că partidul său a avertizat de ani de zile că „lucrurile nu merg bine” și că este nevoie de o schimbare de abordare, inclusiv prin măsuri clare pentru mediul de afaceri și pentru persoanele vulnerabile.

„Din păcate, am fost acuzați tot timpul că suntem extremiști, că suntem putiniști. Acum avem două variante: să privim partea politică, unde nu avem ce căuta în actuala conjunctură într-o guvernare, sau să întoarcem capul și să privim spre țară”, a mai spus el.

Mohammad Murad a lăsat să se înțeleagă că, în opinia sa, AUR ar trebui să ia în calcul un vot de responsabilitate, chiar dacă partidul nu ar face parte din Guvern.

„Dacă depinde de mine, eu cred că aș opta pentru țară. Nu cred că noi, ca partid, din ce am văzut la domnul președinte George Simion, suntem un partid care visează funcții sau ministere. Suntem oameni responsabili”, a declarat deputatul.

 

Petrişor Peiu anunţă că niciun parlamentar AUR nu va vota Guvernul Veştea: Nu se poartă nicio negociere. Eu vă garantez că astea sunt fumuri pentru a întreţine iluzia că soarta unui ipotetic Guvern Veştea se joacă

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, preşedintele Consiliului Naţional al partidului, afirmă, pe de altă parte, că niciun parlamentar al formaţiunii nu va vota Guvernul Veştea.

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, anunţă că premierul desemnat, Adrian Veştea, nu a contactat formaţiunea. „Nu există nicio opţiune pentru noi să votăm un guvern desemnat pe această cale şi cu acelaşi program de guvernare cu Guvernul Bolojan. Până la urmă, la ce am mai fi făcut moţiune de cenzură, doar pentru că domnul Bolojan, nu ştiu, se poartă într-un fel sau altul. Nu, moţiunea de cenzură a fost împotriva politicilor promovate de Guvernul Bolojan”, a declarat, miercuri, la Parlament, liderul senatorilor AUR.

Petrişor Peiu a adăugat: „Cred că nimeni de AUR nu va vota acest guvern”.

El respinge informaţiile potrivit cărora s-ar putea purta negocieri pentru susţinerea învestirii Guvernului Veştea: „Nu se poartă nicio negociere. Eu vă garantez că astea sunt fumuri pentru a întreţine iluzia că soarta unui ipotetic guvern Veştea se joacă. Nu are legătură cu noi. Dacă ei se înţeleg în coaliţia lor, atunci o să-şi treacă Guvernul, dar cu voturile noastre nu”.

Anterior, Peiu a reacţionat, într-o postare pe Facebook, după ce premierul desemnat Adrian Veştea a afirmat că se bazează şi pe voturi de la AUR pentru învestirea Guvernului.

Peiu critică faptul că atât preşedintele Nicuşor Dan cât şi fostul premier desemnat Eugen Tomac şi actualul premier desemnat Adrian Veştea i-au numit pe cei din AUR, „extremişti”, „anti-europeni”, „anti-occidentali” şi consideră că ar trebui să ceară scuze celor aproape 2 milioane de votanţi AUR, „pe care i-au batjocorit”.

Directorul INSCOP, despre opţiunile lui Nicuşor Dan în cazul în care pică şi Guvernul Veştea: „Guvern minoritar sau alegeri anticipate”

Kelemen Hunor: Se încearcă melonizarea AUR-ului, spălarea lui 
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că se încearcă melonizarea AUR-ului, spălarea lui, el precizând că toate guvernele posibile în acest moment sunt minoritare, şi guvernul Veştea va fi şi el minoritar, pentru că AUR nu va susţine fiecare proiect de lege. Liderul UDMR a mai spus că prima opţiune a Uniunii este să se refacă coaliţia, celelalte variante fiind un guvern minoritar PNL-USR-UDMR sau un guvern minoritar PSD

„Se încearcă melonizarea AUR-ului. Asta ce înseamnă? Spălarea AUR-ului, să fie compatibil cu guvernarea. Asta se vede. Domnul Peiu, un specialist bun până la urmă, dacă mă întrebaţi pe mine, aş ştiut când era consilierul Radu Vasile din acea perioadă. Domnul Dungaciu, cu expertiza lui. Nu sunt de acord cu el, dar… şi mulţi alţii care încearcă această melonizare şi un vot acceptat în partea domnului Veştea, în această direcţie” a declarat Kelemen Hunor, după şedinţa grupurilor parlamentare UDMR.

El a respins ideea că i s-ar fi oferit ceva în schimbul susţinerii guvernului. „Dacă credeţi că aceste discuţii sunt în sensul de a oferi ceva, nu aşa se discută. Nu ne-a oferit nimic Bolojan, nu ne-a oferit nimic Grindeanu, nu ne-a oferit nimic Veştea. Deci, nu aşa se discută şi îmi pare rău că, dacă mergeţi mai departe în această eroare, nu veţi ajunge la o concluzie corectă. Nu domnul Bolojan ne-a convins. Domnul Bolojan nu ne-a convins de nimic, cum nu ne-a convins nici Grindeanu”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a menţionat că a discutat cu Ilie Bolojan şi cu Dominic Fritz, aşa cum discută aproape săptămânal.

„Deci, deocamdată, suntem în acest guvern interimar şi am discutat ce se va întâmpla dacă nu trece guvernul Veştea, că totuşi avem o responsabilitate. Şi am discutat ceea ce am discutat şi acum o săptămână, şi acum două săptămâni, că sunt două, trei variante. (..) Oricum, toate guvernele posibile în acest moment sunt minoritare. Şi guvernul Veştea va fi un guvern minoritar, ca să nu aveţi impresia că AUR va susţine fiecare proiect de lege, eventual, dacă susţine învestirea guvernului”, a explicat Kelemen Hunor.

„Am spus că, din cele trei variante posibile, prima opţiune a mea este în continuare, a noastră, să refacem coaliţia în formula ei, să fie mai flexibilă, că atunci putem discuta, într-adevăr, despre ziua de mâine şi despre România. A doua variantă este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR. Şi a treia variantă, dar nu neapărat în această ordine, un guvern minoritar PSD. Şi am spus că noi votăm un guvern minoritar PSD, vom vota un guvern PSD, cu premier PSD, un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, dar nu cu Ilie Bolojan premier”, a arătat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai spus că pentru UDMR prima opţiune ar fi să refacă coaliţia, să ajungă până în 2027 cu toate angajamentele, cu bugetul pentru 2027.

„Pentru 2028, poţi să faci campanie când va veni momentul. Nu acum trebuie să facem campanie pentru 2028. Deci asta a fost discuţia. În acest sens, am discutat. Nu am discutat că ne-a oferit ceva, unul sau altul. Exclus”, a mai afirmat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a fost întrebat dacă poziţia lui Ilie Bolojan a fost mai flexibilă în ceea ce priveşte această variantă de cabinet minoritar PNL-USR-UDMR, în ideea că este dispus să accepte un alt premier din partea Partidului Naţional Liberal care să fie agreat şi de PSD eventual.

„Eu aşa am perceput discuţia noastră de ieri şi chiar discuţia de săptămâna trecută, fiindcă şi săptămâna trecută am discutat, atunci nu a fost domnul Fritz. Eu discut şi cu ceilalţi colegi, eu sunt în situaţia în care încerc să menţin legătura şi relaţia cu fiecare, discut şi cu domnul Grindeanu, discut şi cu domnul Neaşu, discut şi cu liberalii şi cu colegii din USR. Deci mi se pare normal. În politică trebuie să discuţi”, a spus Kelemen Hunor.

Guvernul Veştea ar urma să fie votat săptămâna viitoare dacă se găsesc cele 233 de voturi necesare învestirii.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Uluitor! Un tenismen a pierdut aproape întreg premiul obținut la turneul de la Queen’s după ce a înjurat la interviu
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cum poți trăi o lună pe o insulă superbă din Grecia fără să plătești cazarea. Primești și mic dejun, dar există o condiție
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?