Frumoasa Adormită EXISTĂ! Povestea unei FEMEI care trăieşte o adevărată dramă din cauza unei boli bizare FOTO

24 11. 2014, 12:53

Tânăra a fost diagnosticată cu sindromul Kleine-Levin, cunoscut şi sub numele de sindromul „Frumoasa Adormită”, boală pentru care nu există tratament şi afectează doar 1000 de persoane din întreaga lume, potrivit Mirror.

Citeşte şi O femeie şi-a pierdut memoria de la un tampon

Trec prin viaţă dormind sau simţindu-mă ca o somnambulă. Am ratat toate momentele importante. Nu am o viaţă socială sau amoroasă. Cu această boală nu trăieşti, doar exişti. Corpul meu este atât de înţepenit încât nici nu pot să mă spăl, darămite să socializez. În unele zile pur şi simplu nu mă ridic de pe canapea pentru că mă dor foarte tare muşchii„, a explicat Helen.

Ea este obligată să ia medicamente foarte puternice pentru a rămâne trează câteva ore, perioadă în care se simte epuizată şi suferă fizic. Singurul lucru pe care îl poate face este să se uite la televizor. Mai mult, ea are probleme cu memoria de lungă durată. Nu-şi mai aminteşte nicio vacanţă, nicio aniversare şi niciun Crăciun, deşi are fotografii, care o înfăţişează zâmbind în acele ipostaze. În acelaşi timp, ea nu îşi poate aminti prima zi de şcoală sau primul sărut.

Citeşte şi O femeie şi-a SALVAT soţul după ce, în timpul unui scandal, L-A ÎNJUNGHIAT în SPATE. Ce s-a întâmplat FOTO

Tânăra a fost diagnosticată cu sindromul Kleine-Levin în urmă cu patru ani, însă semnele au apărut de la o vârstă fragedă. În copilărie, Helen era mereu obosită, oamenii din jurul ei crezând că este leneşă sau înceată la minte. De asemenea, Helen a renunţat la locul său de muncă din imobiliare şi îşi petrece zilele doar în casă, unde locuieşte împreună cu cei doi câini. Astfel, ea iese afară doar o dată pe lună şi depinde de mama ei pentru cumpărături.