Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis

Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenţei în campania prezidenţială din 2014. Vicepreşedintele PNL este acuzat că a făcut presiuni asupra primarilor din judeţ să determine oamenii să-l voteze pe Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2014.
Ionela Marcu
03 iul. 2015, 10:45
Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, trimis în judecată pentru campania lui Iohannis

Potrivit procurorilor DNA, vicepreședinte PNL, Sorin Frunzăverde, este acuzat de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Citeşte şi: IMAGINILE ZILEI: Sorin Frunzăverde, şeful CJ Caraş Severin, la SFINŢIREA unui club de BILIARD

Totodată, procurorii au dispus cercetarea în stare de libertate a lui Ghiorghioni Ionesie (sub control judiciar în altă cauză), vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenţă, influențarea declarațiilor (trei infracțiuni), fals intelectual şi uz de fals.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2014, Frunzăverde Sorin și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra inculpatului Ghiorghioni Ionesie, vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în același partid politic. 

Procurorii susțin că demersurile erau în în scopul obținerii unor foloase necuvenite, respectiv să obțină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

„Ulterior, în zilele de 12 și 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea și influența sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, să facă demersuri favorabile în direcția respectivă.

De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Județean către primării în anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin).

STENOGRAME incendiare

Din interceptările aflate la dosar reiese că Frunzăverde i-a trimis pe Ghiorghioni şi pe Laurenţiu Ciobanu, secretarul judeţului, să discute personal cu primarii care au plecat din PNL şi să le transmită că dacă vor face astfel încât Klaus Iohannis să obţină mai multe voturi vor fi avuţi în vedere la împărţirea banilor de la buget în anul 2015.

Cum condiţiona Sorin Frunzăverde alocările bugetare de voturile pro-Iohannis:

FRUNZĂVERDE SORIN: PSD-ul nu mai are … (n.n.- nu se înţelege)… în bani, că nu mai are de unde. Au cheltuit tot în anu ăsta. Pe bugetele din… şi 2015 şi 2016. PONTA s-a văzut ă… cu sacii în căruţă, nu mai văd un ban de anu viitor. […] I-au luat pe ăştia, foarte bine! Dar anunţă-i (?) că-i (?) bugetarea noastră 2015, 2016 şi-i rugăm acuma să ne ajute şi ei. Da?

FRUNZĂVERDE SORIN: Bine… …. (n.n.- nu se înţelege)… la Moldova Nouă… …. (n.n.- nu se înţelege)…… s-a întâmplat următoru lucru: LUPU nu şi-a dus toate… toţi votanţii la Europarlamentare şi am căzut într-o plasă acolo. Da? …. (n.n.- nu se înţelege)…..la Moldova Nouă, da? Dar discret. … …. (n.n.- nu se înţelege)……Da?
sursă-anchetă DNA

FRUNZĂVERDE SORIN: Deci… …. (n.n.- nu se înţelege)……ei … ei sunt importanţi, tre să le explicaţi clar: mai vin două bugete… …. (n.n.- nu se înţelege)….. vom ţine cont, ei îs tot ai noştri.

Mesajul dus mai departe de oamenii lui Frunzaverde a fost acela ca daca la turul 2 nu obtin rezultate bune, nu vor primi alocari bugetare de la Consiliul Judetean. Intr-una dintre interceptari un primar vorbeste despre aproape 6 miliarde de lei vechi bani ce ii primise pentru amenajarea unei scoli, iar vicepresedintele ii spune ca banii ii poate considera in contul primului tur de scrutin.

Citeşte STENOGRAMELE depuse de procurori la dosar

La data de 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea ușoară a mai multor persoane, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a determinat trei persoane să facă declarații necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că mașina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele”, se arată în motivarea procurorilor DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Polițist de 25 de ani din Dolj, transportat la spital după un gest extrem. Inspectoratul a deschis o anchetă
Fanatik.ro
„Lui Pancu i s-a impus să-l bage pe Șucu Jr.!”. Declarația care aruncă în aer butoiul cu pulbere de la Rapid
Capital.ro
Curs valutar luni, 2 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Florin Prunea nu s-a ferit: ”M-a enervat Ilie Dumitrescu aseară, am auzit ce a spus!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT