FSE Spiru Haret: Avize pentru protecţia contra incendiilor, obţinute de proprietarul unităţilor de învăţământ

Obținerea unei autorizații cu privire la protecția contra incendiilor este responsabilitatea proprietarului unităților de învățământ preuniversitar, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret".
Filip Stan
07 nov. 2015, 14:45
FSE Spiru Haret: Avize pentru protecţia contra incendiilor, obţinute de proprietarul unităţilor de învăţământ

„Unii și-au dorit foarte mult o descentralizare a sistemului de învățământ preuniversitar. Această descentralizare a impus din start ca toate unitățile, toate clădirile, să treacă în proprietatea autorităților locale. În momentul în care ți-ai dorit și acest lucru s-a și întâmplat, ca proprietar ești obligat să obții toate autorizațiile necesare pentru buna funcționare a acestora. Știu că unii încearcă în momentul de față să treacă întreaga responsabilitate în sarcina directorilor unităților de învățământ. Este o mare greșeală”, a declarat, pentru Agerpres, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

El a precizat că un director al unei unități de învățământ are alte preocupări și că ar fi „aberant” să își imagineze cineva că cele 93% dintre unitățile de învățământ fără o astfel de autorizație vor fi închise.

„Un director are alte preocupări la nivelul unei unități de învățământ preuniversitar, trebuie să își facă și obligația de catedră, să participe și la toate comenzile pe care le primește din partea inspectoratelor școlare și a Ministerului Educației. Atunci ne punem întrebarea: Oare autoritățile locale ce păzesc? Cred că este aberant să își imagineze cineva că în momentul de față închidem 93% din unitățile de învățământ pre-universitar. Ce facem? Stopăm toate activitatea în învățământ ca să rezolvăm problema autorizațiilor?”, a spus președintele FSE Spiru Haret.

De asemenea, acesta a menționat că există oricând riscul declanșării unui incendiu, care cu greu poate fi prevenit în unitățile de învățământ pre-universitar.

„Declarația (premierului interimar Sorin Cîmpeanu n.r.) atrage atenția asupra unei probleme în privința căreia nu s-a sesizat nimeni. A trebuit să se întâmple o nenorocire ca să constatăm că peste 93% dintre unitățile de învățământ preuniversitar din România nu au autorizație din partea ISU și a pompierilor. Există oricând riscul declanșării unui incendiu care cu greu poate fi prevenit în unitățile de învățământ preuniversitar”, a explicat Nistor.

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a afirmat sâmbătă că din cele 19.000 de școli din România doar 7% au autorizație cu privire la protecția contra incendiilor.

„Pe baza principiului pe care l-am anunțat deja, al transparenței, pentru că nerecunoașterea problemelor nu înseamnă rezolvarea lor, vă răspund și în calitatea pe care o am încă de deținător al portofoliului de la educație: din cele 19.000 de școli din România, doar 7% au autorizație (…), cu privire la protecție contra incendiilor (…) 1.295 de școli mai exact”, a spus Cîmpeanu, sâmbătă, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, la întrebarea câte școli și grădinițe din București și din țară au avize de la ISU.

Cîmpeanu a explicat că procedura de autorizare pentru pază și securitate contra incendiilor „nu este nici simplă, nici rapidă și nici ieftină”.

„S-a ajuns în timp prin faptul că această autorizare nu este nici simplă, nici rapidă și nici ieftină. Proiectul de autorizare trebuie făcut de către factori atestați. Are costuri ce se situează între 10, 12 — 15.000 de euro și durată de realizare de 6,7,8,12 luni în funcție de complexitatea fiecărei clădiri, fiecărui amplasament. Există o slabă capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat și o atenție insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect”, a spus Cîmpeanu, întrebat cum explică acest lucru.

Citeşte şi Anunţ-şoc al premierului Sorin Cîmpeanu: Doar 7 la sută din şcoli au autorizaţie de la pompieri

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România