FSLI ameninţă cu proteste de amploare: Alocarea sub 6% din PIB pentru educaţie, atentat la siguranţa României

Alocarea unui procent mai mic de 6% din produsul intern brut (PIB) pentru educaţie reprezintă un atentat la siguranţa României, iar pentru această stare de fapt este posibil să se ajungă la un protest de amploare, în care să fie implicaţi părinţii şi salariaţii din învăţământ, pentru a cere un lucru elementar şi anume respectarea legii, atenţionează preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Filip Stan
18 dec. 2017, 08:33
FSLI ameninţă cu proteste de amploare: Alocarea sub 6% din PIB pentru educaţie, atentat la siguranţa României

”Educaţia este un domeniu care a fost neglijat în ultimii 27 de ani în ceea ce priveşte finanţarea, iar acum ‘decontăm’ cu toţii nepăsarea, amânarea sau nerespectarea unei legi. Aşa am ajuns să fim unici în Uniunea Europeană: suntem singura ţară în care educaţia se face şi cu necalificaţi. Alocarea sub 6% din PIB pentru educaţie este, din punctul meu de vedere, un atentat la siguranţa României. Viitorul României este direct condiţionat de performanţa sistemului educaţional, iar această performanţă depinde de finanţarea învăţământului. Este revoltător cum instituţiile statului au acordat învăţământului ‘resturi’ din buget, iar ceea ce este de neînţeles, este faptul că Preşedintele României, profesor fiind, a promulgat în ultimii trei ani legile bugetului de stat, fără nicio tresărire, conştient fiind că se încalcă prevederile legale. Şi probabil aşa va proceda şi cu bugetul pentru anul 2018″, declară Hăncescu, potrivit Agerpres.

În viziunea liderului sindical, sistemul de educaţie din România are nevoie de investiţii serioase, pentru a permite elevilor să facă performanţă şi, mai ales, pentru a ţine pasul cu schimbările acestui secol.

„Nu putem tolera la nesfârşit situaţia în care încă avem multe şcoli care nu corespund standardelor europene, mulţi profesori au salariile la nivelul angajaţilor necalificaţi din alte domenii, bugetul educaţiei situează România la coada ţărilor europene. Cei care conduc această ţară încalcă grav legea care prevede alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Sistemul de învăţământ din România va primi în anul 2018 un buget în valoare de 27 de miliarde de lei, fără a lua în calcul banii alocaţi pentru investiţii, dar şi cu aceştia, este foarte probabil ca în anul 2018 procentul din PIB alocat educaţiei să nu depăşească 3,5%. Adică aproape jumătate din cât prevede legea, potrivit căreia sistemul de învăţământ din România ar trebui să aibă un buget de 6% din PIB”, afirmă reprezentantul FSLI.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia Guvernului, Parlamentului, precum şi Preşedintelui României, asupra gravităţii acestei situaţii, precizând că media europeană a procentului din PIB alocat educaţiei este de 5,4%, iar media în Europa de Est este de 4,7%.

Potrivit sursei citate, angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar. „Salariile cadrelor didactice sunt, după toate majorările din ultimii ani, umilitoare, iar ceea ce este revoltător, acestea vor rămâne la fel şi după aplicarea Legii de salarizare Nr.153/2017. Acum, salariul unui profesor care are o vechime de 25 de ani la catedră, este comparabil cu acela al unui angajat cu studii gimnaziale de la o primărie, asta graţie prevederilor legii mai sus menţionate. Dacă un profesor este plătit sub nivelul salariului unui muncitor necalificat, ce speranţă mai are această ţară?”, susţine organizaţia sindicală.

Preşedintele FSLI precizează, totodată, că „este posibil să se ajungă la un protest de amploare, în care să fie implicaţi părinţii şi salariaţii din învăţământ, pentru a cere un lucru elementar: respectarea legii, în sensul de a se aloca pentru educaţie 6% din PIB”.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
EXCLUSIV | Dana Badea, prima reacție după ce s-a scris că are cancer! Fosta ispită de la Insula Iubirii și-a ieșit din minți
Fanatik.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea, cununie în mare secret. Ce ținute au purtat cei doi îndrăgostiți
Capital.ro
Reguli la întreținere. Penalități severe pentru românii care stau la bloc. Se poate ajunge la sechestru pentru proprietari
Playtech.ro
Schimbare în deschiderea succesiunii. Ce trebuie să faci mai întâi în 2026 în cazul unei moşteniri
Adevarul
Mai tare ca Putin. Dictatorul din Belarus, în vârstă de 71 de ani, ar avea o relație cu un model de 22 de ani
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Gică Hagi este noul selecționer al României. Când începe mandatul „Regelui”
iamsport.ro
Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”
MediaFlux
Donald Trump face o amenințare fără precedent: Vor cădea bombe, o întreagă civilizație va fi distrusă
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj