FSLI cere premierului să-l demită pe Marius Bostan: „Dacă nu o va face, Dacian Cioloş gândeşte similar cu ministrul”

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere demisia ministrului Comunicatiilor, după ce acesta a spus că fiecare părinte ar trebui să plătească 100 de lei pe lună, "nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis", sindicaliştii atenţionându-l pe Marius Bostan că rolul Guvernului este să finanţeze educaţia, şi nu să "cerşească” banii de la părinţi.
Iulian Tudor
29 iun. 2016, 12:13
FSLI cere premierului să-l demită pe Marius Bostan:

Ministrul Bostan, o ruşine pentru ţară! Cerem demisia sau demiterea, de urgenţă!„, arată reprezentanţii FSLI, ca reacţie la declaraţia ministrului Comunicaţiilor, potrivit news.ro.

Sindicaliştii cataloghează declaraţia „tehnocratului” Marius Bostan ca fiind „elucubrantă şi cinică” şi îi spun ministrului că a produs „stupefacţie şi revoltă” în rândul angajaţilor din educaţie şi, probabil, al multor părinţi când a afirmat că gratuitatea învăţământului este o reminiscenţă a anilor de comunism”, iar „o mărire de salarii în zona asta de educaţie nu ar provoca decât pagube pe următorii doi, trei, cinci ani, dar pagube pe care nu le mai poţi recupera.”

Această declaraţie nu a fost făcută de vreun „cetăţean oarecare” la cârciuma din sat, după ce a consumat câteva pahare de votcă, ci de un membru al Guvernului Cioloş, „probabil având discernământ”, spune liderul FSLI, Simon Hancescu.

Acesta precizează că părinţii susţin educaţia, prin taxele şi impozitele pe care le plătesc şi amintesc ministrului că dreptul la învăţătură este stipulat în Constituţie şi este obligatoriu să fie cunoscut de orice membru al Guvernului.

Câtă ură viscerală faţă de acest popor nevoiaş poate avea un demnitar care spune că «părinţii ar trebui să plătească pentru educaţia copiilor lor»?!. Ei oricum susţin, prin taxe şi impozite, educaţia. O asemenea afirmaţie este făcută în condiţiile în care în Constituţia României este stipulat, ca drept fundamental, dreptul la învăţătură, precum şi faptul că «învăţământul obligatoriu este gratuit». Este intolerabil ca un membru al Guvernului să se lanseze în afirmaţii publice, fără să cunoască nici cele mai elementare drepturi consfinţite de Constituţia statului din al cărui Guvern face parte şi care are ca principală responsabilitate să asigure guvernarea, în limitele legii, mai ales ale celei fundamentale!„, mai spune Hancescu.

FSLI mai spune că cei „100 de lei pe lună” de care vorbeşte ministrul Comunicaţiilor că ar trebui să fie daţi de părinţi ca să nu fie „gratis” educaţia copiilor este un lux nepermis pentru mulţi , în condiţiile în care aproximativ 40% din populaţie trăieşte la limita subzistenţei.

Domnule non-ministru, pentru foarte mulţi părinţi din această ţară, acei «100 de lei pe lună», pe care îi propuneţi cu atâta uşurinţă să îi plătească lunar pentru educaţia propriilor copii, sunt, de multe ori, tocmai fondurile lunare pe care familia le are la dispoziţie pentru a asigura hrana zilnică a propriilor copii şcolari! Dacă pentru un ministru al cărui salariu net s-a triplat anul trecut nu este un efort semnificativ să plătească lunar 100 de lei, pentru educaţia propriului copil, pentru mulţi dintre cetăţenii acestui stat această sumă este un «lux nepermis» la un salariu net de sub 1000 de lei/lună! Acestea sunt realităţile cetăţenilor pe care, în calitate de ministru, îi guvernaţi, dar pe care nu le cunoaşteţi, întrucât, fiind un ministru tehnocrat «performant», nu aţi avut timp să vă documentaţi înainte de a emite aberaţii în spaţiul public!„, îi mai spus liderul sindical ministrului Comunicaţiilor.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că este o jignire la adresa tuturor dascălilor afirmaţia ministrului Marius Bostan conform căreia „a mări salariile din educaţie înseamnă că România va intra într-o procedură de buget excesiv”, dar şi o dovadă de „nesimţire şi servilism” faţă de instituţiile internaţionale care au interese meschine în şi cu această ţară”.

Eu, ministru, pot să am 13.500 de lei/lună net, dar tu, profesore, mulţumeşte-te cu 1.100 de lei, că nu eşti performant şi, dacă nu-ţi convine, dă-ţi demisia”, cam acesta este modul de gândire al tehnocratului Bostan. Domnule ministru tehnocrat, rolul Guvernului este să finanţeze educaţia, să investească în resursa umană din educaţie şi nu să «cerşească» banii de la părinţi pentru educarea propriilor copii, cu atât mai puţin să îşi îndemne dascălii să plece spre alte meserii. Aceste afirmaţii, coroborate cu cele referitoare la «ideea opririi furnizării energiei electrice pentru consumatori după ora 24.00», denotă o mentalitate corporatistă, similară cu cea enunţată de CEO Nestle atunci când susţinea că «accesul la apă nu ar trebui să fie un drept public». Nu este acceptabil ca un membru al Guvernului României să emită astfel de opinii, care limitează sau interzic drepturi fundamentale ale omului„, mai arată FSLI.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită premierului Dacian Cioloş să declare public dacă aceste afirmaţii incalificabile reprezintă poziţia oficială a Guvernului în ceea ce priveşte investiţia în educaţie şi în dascălii acestei ţări.

Cerem public Primului-ministru să-l demită pe ministrul Bostan, ale cărui afirmaţii nu fac cinste niciunui ministru! Dacă nu o va face, înseamnă că domnul Dacian Cioloş gândeşte similar cu ministrul Bostan! Simplele scuze postate pe profilul propriu de facebook nu sunt de natură să înlăture gravitatea afirmaţiilor publice la adresa dascălilor!„, mai arată FSLI.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat, marţi seară, la Palatul Victoria, că premierul Dacian Cioloş i-a cerut ministrului Comunicaţiilor, Marius Bostan, să îşi ceară scuze şi să vină cu clarificări după declaraţiile referitoare la profesori pe care acesta le-a făcut marţi la o conferinţă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
O mai ții minte pe Ana Ivanovic, cea care a fost mai bună prietenă a Soranei Cîrstea din lumea tenisului? Ce face acum
Capital.ro
Europa primește un avertisment dur de la FMI. Rezervele s-ar putea epuiza, iar costurile vor exploda
Playtech.ro
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Gigi Becali: ”Ce să negociem, mă?”. Transferul la FCSB l-a marcat pe viață
MediaFlux
Datoriile la ANAF s-ar putea șterge. Fiscul va fi obligat să elimine obligațiile fiscale ale românilor
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți