FSLI cere preşedintelui Klaus Iohannis să solicite Parlamentului reexaminarea Legii salarizării

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămant (FSLI) au transmis, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită să ceară Parlamentului reexaminarea Legii salarizării, invocând faptul că ”personalul din învăţământ este poziţionat în partea inferioară a grilelor de salarizare”, iar majorările nu se aplică de la 1 iulie 2017, ”cum se prevede în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017”.
Iulian Tudor
14 iun. 2017, 11:50
FSLI cere preşedintelui Klaus Iohannis să solicite Parlamentului reexaminarea Legii salarizării

„Camera Deputaţilor a adoptat cu majoritate de voturi proiectul Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Acest proiect de lege a fost adoptat fără a se înlătura carenţele privind salarizarea personalului din familia ocupaţională «învăţământ», identificate de federaţiile sindicale reprezentative şi aduse la cunoştiinţa Guvernului României, precum şi tuturor parlamentarilor, indiferent de partidul politic din care fac parte”, scriu reprezentanţii FSLI, în debutul documentului citat.

Sindicaliştii afirmă că „legea cadru de salarizare adoptată de Camera Deputaţilor personalul din învăţământ este poziţionat în partea inferioară a grilelor de salarizare, iar prima tranşă de majorare salarială nu se acordă de la 1 iulie 2017, aşa cum se prevede în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017”.

Profesorii din Iaşi au intrat în grevă de avertisment. Aproape 5.000 de cadre didactice au protestat

„Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele celor peste 178.000 de salariaţi din învăţământul preuniversitar ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vă adresează rugămintea de a cere Parlamentului reexaminarea acestei legi”, se mai arată în document.

Sindicaliştii apreciază că Proiectul naţional „România educată”, iniţiat de şeful statului, „nu poate conduce la rezultatele dorite, dacă nu se adoptă măsuri legislative prin care să se investească în resursa umană din educaţie”.

„Poziţionarea dascălilor în partea inferioară a grilei de salarizare va avea ca efect perpetuarea lipsei de atracţie a tinerilor performanţi către cariera didactică, precum şi scăderea motivaţiei cadrelor didactice care există acum în sistem”, se mai arată în scrisoare.

Tot miercuri, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Consiliul Naţional al Elevilor şi Asociaţia Elevilor din Constanţa au solicitat preşedintelui şi premierului o întâlnire „de urgenţă” în care să discute despre problemele existente în sistemul de învăţământ, pentru a găsi „soluţii viabile şi responsabile”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România