FSLI: Legea manualului şcolar este obligatorie

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) consideră că Legea manualului școlar în România este absolut necesară, iar Parlamentul trebuie să trateze cu maximă seriozitate dezbaterea și adoptarea acestui act normativ, informează FSLI într-un comunicat.
Filip Stan
23 aug. 2017, 14:56
FSLI: Legea manualului şcolar este obligatorie

Liderul Federației sindicale, Simion Hăncescu, susține că din cauza intereselor financiare ale editurilor, acestea au transformat elevii în „simple victime ale contractelor păguboase”.

”În fiecare an sute de mii de copii au fost întâmpinați în prima zi de școală fără să găsească manuale pe bănci. S-a gândit cineva la dezamăgirea copilului care aștepta să își răsfoiască manualul, dar pe care l-a primit cu greu abia la jumătatea anului școlar sau chiar deloc? Doar în școlile din România se poate întâmpla o astfel de situație: la primele lecții predate, elevii doar să își imagineze cum ar fi să aibă și manuale. S-a ajuns aici, din cauza intereselor financiare ale editurilor, care au transformat elevii în simple victime ale contractelor păguboase. Soluția reală este ca Ministerul Educației să fie cel care își asumă nu doar conținutul, ci și tipărirea manualelor școlare, scăpând astfel de căpușarea unui sistem. Salutăm, astfel, intenția Ministerului Educației de a exista o Lege a manualului școlar, care în opinia noastră, ar trebui să fie considerat bun de interes național”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu, într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, reprezentantul FSLI atrage atenția Parlamentului că trebuie să trateze cu seriozitate dezbaterea și adoptarea actului normativ.

„Atragem atenția Parlamentului României că trebuie să trateze cu celeritate și cu maximă seriozitate dezbaterea și adoptarea acestui act normativ. Credem că minima noastră datorie față de elevi este aceea de a nu-i lăsa să devină bătaia de joc a nimănui’, a mai spus președintele FSLI.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ce a făcut sora Valentinei, femeia găsită moartă într-o valiză, la câteva săptămâni de la decesul acesteia. Gestul care a emoționat o țară întreagă
Fanatik.ro
Șumudică a auzit în direct ce i-a transmis Neluțu Varga prin intermediul Fanatik. Reacția antrenorului de la CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Românii din Germania trebuie să știe: ce modificări sunt pregătite pentru chirii, încălzire și ajutorul de locuință
Playtech.ro
Când vine frigul adevărat în România. Prognoza ANM până pe 9 noiembrie și ce știm despre ploi și primele ninsori
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
MediaFlux
Răsturnare de situație. Nicușor Dan e dispus să convoace alegeri anticipate
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT