„Fulgerul” Usain Bolt a câştigat prima cursă din 2013. El a concurat la 400 m VIDEO

Campion olimpic în probele de 100, 200 şi 4X100 metri, jamaicanul Usain Bolt a început 2013 concurând la 400 m, probă în care speră să participe cu succes la JO 2016. Bolt şi-a câştigat seria, însă a înregistrat un timp cu 3,5 secunde mai slab decât cea mai bună performanţă mondială înregistrată pe această distanţă.
Daniel Spătaru
10 feb. 2013, 15:31

Cel mai bun sprinter al planetei, Usain Bolt, a alergat în prima sa cursă oficială pe 2013, însă jamaicanul nu s-a aliniat la startul unei întreceri de 100 sau 200 de metri, unde este deţinător al recordului mondial, ci a concurat la 400 metri.

„Fulgerul”, care speră să poată alerga pe această distanţă la JO 2016, a câştigat seria din care a făcut parte, cu timpul de 46.74 secunde, însă timpul său este departe de recordul mondial stabilit în 1999 de Michael Johnson (43.18 secunde). Mai mult, Usain Bolt a înregistrat un timp mai slab chiar decât al rivalului său Yohan Blake (46.64 secunde), care a terminat al doilea în seria sa, după Warren Weir (46.23 secunde).

Întrecerile s-au desfăşurat pe Stadionul Naţional din Kingston, în cadrul unei întreceri denumite Camperdown Classic.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?