Funcţionarii publici ameninţă cu proteste din septembrie, dacă Legea salarizării nu se aplică conform negocierilor

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) solicită Guvernului să se implice în aplicarea salarizării personalului plătit din fonduri publice conform negocierilor, în caz contrar avertizând că vor declanșa acțiuni de protest, începând cu luna septembrie.
Filip Stan
23 aug. 2017, 11:57
Funcţionarii publici ameninţă cu proteste din septembrie, dacă Legea salarizării nu se aplică conform negocierilor

Funcționarii publici din cadrul mai multor ministere și instituțiile subordonate acestora nu beneficiază, conform complexității muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%, iar reîncadrarea personalului în funcții publice de stat cu salarizarea aferentă nu s-a realizat pentru mai multe categorii de funcționari publici.

Potrivit Agerpres, sindicaliștii susțin că este vorba de funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției.

De asemenea, la nivelul Ministerului Mediului nu au fost echivalate salariile pe funcții publice similare, iar la nivelul Ministerul Sportului, Transporturilor, Culturii se menține o salarizare ce nu corespunde pregătirii profesionale a angajaților.

Totodată, în document se mai spune că salarizarea angajaților din prefectură nu este în concordanță cu complexitatea activității desfășurate și corelate cu celelalte instituții teritoriale subordonate ministerelor, iar în cadrul administrației publice locale — primării, consilii județene, există discrepanțe salariale majore pe funcții publice similare și în neconcordanță majoră cu deciziile Curții Constituționale.

„Această situație preconflictuală ne-a determinat să solicităm o întâlnire, în regim de urgență, cu Prim-ministrul României, Mihai Tudose, pentru a identifica soluții în vederea preîntâmpinării eventualelor acțiuni de protest la nivelul administrației publice locale și centrale, precum și pentru a evita îndepărtarea salariaților din administrația publică de politicile publice stabilite de Guvernul României”, a declarat președintele SNFP, Sebastian Oprescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Rapid, negocieri de ultimă oră. „E de profilul lui Borza”. Când ajunge Doumbia. Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur. Dobânzi de până la 7,15% pentru românii care investesc în titluri de stat
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Guvernul ar urma să mărească pensiile în 2027. Ministrul Finanțelor: „Avem în calcul o indexare, dar trebuie să fim foarte prudenți”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat