Gabriel Botoş, audiat ca martor la DNA în dosarul lui Gabriel Oprea: Am aflat de accidentul poliţistului Gigină a doua zi

Fostul procuror general al României Ilie Botoş a fost audiat ca martor la DNA, joi, în dosarul în care Gabriel Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu privind folosirea nelegală a coloanei oficiale, după moartea agentului de la poliţia rutieră Bogdan Gigină, Botoş fiind secretar de stat în Ministerul de Interne la momentul accidentului. El a spus, la ieşirea de la audieri, că a aflat despre accident a doua zi, că nu avea în atribuţii stabilirea dispozitivelor pentru coloanele oficiale şi că a dat explicaţii "tehnice".
Filip Stan
19 oct. 2017, 09:05
Gabriel Botoş, audiat ca martor la DNA în dosarul lui Gabriel Oprea: Am aflat de accidentul poliţistului Gigină a doua zi

„Nu sunt un martor surpriză, am fost propus de către avocaţi”, şi-a explicat Botoş prezenţa la DNA.

Ilie Botoş a spus că, în calitate de secretar de stat în Ministerul de Interne, el nu avea printre atribuţii stabilirea dispozitivelor pentru coloanele oficiale: „Nu erau în sarcina mea aspecte legate de dispozitiv”.

El a mai spus că a aflat despre accident a doua zi. „Le-am spus procurorilor aspecte de ordin tehnic. Toate aceste aspecte le puteţi obţine de la procurorul de caz”, a adăugat Botoş.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este cercetat pentru abuz în serviciu privind folosirea nelegală a coloanei oficiale, dosar deschis după moartea poliţistului Bogdan Gigină.

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan-Cosmin Gigină, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Gabriel Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat.

„În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă”, susţin procurorii DNA.

La începutul acestei luni, Oprea a fost audiat la DNA în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină, el susţinând, la ieşirea de la audieri, că a spus adevărul şi că este nevinovat.

”Adevărul este că sunt nevinovat, eram în timpul serviciului. Din păcate, poliţistul a căzut în cele trei gropi, aflate la trei sute de metri de aici, care nu erau semnalizate corect şi nu au fost semaforizate”, a declarat Oprea.

În acelaşi timp cu Oprea, la sediul central al DNA  s-a aflat şi avocatul familiei Gigină, care a spus că rudele poliţistului s-au constituit parte civiă în dosar fără a preciza suma pe care aceştia o solicită drept daune.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT