Gabriel Cotabiţă, interviul pe care l-a acordat cu o oră înainte de stopul cardiac

„Aş prefera când vorbesc despre femei să beau un capucino”. Aşa am început să vorbesc cu Gabriel Cotabiţă despre femei. La o cafenea într-un colţ de stradă, pe un trotuar, în centru. Pe lângă noi treceau tot felul de poveşti. Noi o trăiam pe a noastră. La o oră distanţă sunt sunat şi mi se spune că Gabriel Cotabiţă a sufert un infarct.

Ai gusturi bune la femei?

Nu e vorba de gusturile mele. Ele se schimbă cu perioada. În copilărie eram disperat după Raquel Welch. Personal nu mi-a plăcut niciodată idolul anilor 60, Briggite Bardot. În schimb, am fost fascinat de Catherine Deneuve. Apoi începi să aflii. Poate şi pentru că uitându-te la o fotografie ne place să construim proiecţii. Nenorocirea cea mai mare intervine când ajungem să le cunoaştem.

Se demitizează.

Alte articole

Cum arată mormântul lui Gabriel Cotabiță din Cimitirul Bellu la aproape un an și jumătate de la moartea acestuia: ”A fost greu, am refuzat să cred”

Începe urmărirea penală a rețelei de proxeneți în care este implicată și văduva lui Gabriel Cotabiță. Anchetatorii au ridicat 175.000 de euro în urma perchezițiilor

Nu. Dar nu renunţăm la dorinţa de a ne realiza proiecţia. Nu te mai uita la femei pe stradă, Radule! (râde)

Ca vremurile, au trecut pe lângă noi, doi oameni în vârstă ţinându-se de mână. Spre 80 de ani. Ai în minte deznodământul acesta?

Nu mă gândesc la chestia asta. Am avut teama asta a singurătăţii. Că de fapt asta e întrebarea ta. Am avut-o acum vreo 20 de ani când am terminat albumul ”Prizonier”. Am avut acolo un text senzaţional la un cântec fantastic, care se numeşte ” un simplu trecător”. Era o poveste fantastică, pe care am văzut-o cu ochii mei. Era vorba despre singurătate. Mă uitam pe o fereastră şi vedeam pe o bancă un bătrân, stând lângă porumbei. Un bătrân pe care părea că viaţa l-a tot lovit. Ca pe cel pe care l-am văzut trecând mai devreme. Arunca firimituri la porumbei. La un moment dat a venit către el o bătrânică, l-a luat de braţ şi au plecat împreună. Sigur, e frumos. Dar avem un banc celebru. Cu omul pe patul de moarte, stând înconjurat de soţie şi toată familia şi puţin încurcat că, deşi are cine să-i aducă un pahar cu apă, totuşi nu-i este sete. Eu am rezolvat problema singurătăţii.

Iei în calcul şi finalul acesta. Cu tine trăind singur bătrâneţea.

Da. Îl iau în calcul ca pe un mod de a trăi.

18 ani de căsătorie.

Puteau să fie şi 25 şi cinci. Nu-i socotesc ca pe un timp pierdut. Au fost o şcoală. Mi-am dorit-o, am făcut-o, nu mi-a ieşit. Asta e!

Citește interviul integral cu Gabriel Cotabiță în viitorul număr al revistei OK, de pe 14 mai!