Gabriel Liiceanu revine cu un „Apel către lichele” înaintea alegerilor prezidenţiale din mai: „Eu cu cine (nu) votez?”

Într-un articol cu titlul „Eu cu cine (nu) votez?”, publicat de Contributors,  Gabriel Liiceanu  își exprimă speranța cu privire la poporul român că „poate va face efortul să se trezească”: „Când, în urmă cu treizeci și cinci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură eternă a umanității. Știam, desigur, că îndeobște este considerat lichea orice individ activ în producerea răului altuia de dragul binelui propriu. O lichea nu stă prea mult pe gânduri când e vorba de a-şi construi căpătuiala pe nenorocirea seamănului său. Licheaua este infractorul lumii morale. Dând ici şi colo lovitura în vieţile noastre, ea colorează peisajul cu pitorescul ticăloşiilor sale”, își începe filosoful articolul.

Aici sunt banii dumneavoastră! Scandalos, Nicuşor Dan a dat 11 milioane de euro pe avocaţi ca să încalce legea la Primăria Capitalei DOCUMENTE

Gabriel Liiceanu precizează că „Licheaua mea“ din Apel, spre deosebire de licheaua eternă, „reprezenta o epocă şi, confiscând puterea, ea ieșea din cotidian şi accidental și se organiza ca urgie planetară. Pentru că răul făcut semenilor de dragul binelui propriu se instituia ca politică de stat, lichelismul devenea regulă a lumii şi sistem. Începând din acel moment licheaua a creat istorie”

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Lucrul acesta s-a petrecut în comunism, a explicat Gabriel Liiceanu.

„Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz şi cotidian, le stârnește pe cele care nu existaseră decât latent şi, alegându-le pe toate după vocația lor de lichele, le organizează şi le aşază pe scena istoriei ca «putere conducătoare în stat»“.

Andrei Pleşu âl demolează pe Antonescu: De Crin aş fugi cât văd cu ochii. Sper să nu ajungă preşedinte VIDEO

Scriitorul mai spune că licheaua care evoluează în postcomunism după ce a făcut cu putință comunismul „a păstrat, în mod firesc, o mulțime din trăsăturile prototipului comunist. Tehnica de perpetuare a structurii și de încatenare a liderilor a fost preluată de FSN și PSD de la PCR”, spune acesta, care face apoi o radiografie a mafiei politice, pentru ca, în final, să enumere, pe puncte, ne-calităţile candidaţilor:

(…)

Gabriel Liiceanu arată care  crede că sunt „calitățile“ care-i fac pe candidații la „prezidențiale“ să nu poată fi votați:

1. Să fie personaje obscure, fără nici o calificare, de care n-a auzit nimeni, selectate de cât mai jos și ridicate apoi, într-un timp scurt, la funcții administrative și politice de vârf, care să le asigure câștiguri ieșite din comun și averi considerabile. Acestea sunt premisele fidelizării complete.

2. Să fie dispuși să facă orice pentru a nu se mai întoarce în locul din care au plecat.

3. Să creeze și să mențină prin activitatea lor un mediu social în care urmează să se recunoască în permanență, până la punctul în care vor ajunge să creadă că mediocritatea, incompetența și ticăloșia lor reprezintă regula firească a lumii.

4. Și totuși să râvnească – pentru a se putea vindeca, fie și doar formal, de complexe – la diplome, doctorate, titluri de orice fel, obținute prin circuite frauduloase create anume pentru ei.

5. Să urască neabătut cultivarea minții, vorbirea aleasă și orice virtute intelectuală.

6. Să obțină nenumărate funcții și posturi pentru care nu au nici pregătire și nici timpul necesar pentru a le acoperi.

7. Să nu vrea să facă nimic pentru ceilalți, ci totul pentru „ei și-ai lor“.

8. Să fie lipsiți de scrupule. Să nu aibă zvâcniri de conștiință, remușcări sau rușine. Să aibă capacitatea infinită de a minți public.

9. Să fie dedulciți la furt, averi, bunuri. Să fie locuiți de fiara lăcomiei care se trezește în ei ori de câte ori vin în contact cu locurile unde apar bani publici.

Cristian Tudor Popescu, critică dură la adresa lui Gabriel Liiceanu: „Este o minciună în stil Trump, care mi-a făcut ochii cât cepele”