Gabriela Cristea, în lacrimi. Din păcate, A MURIT! „Doctorii au spus că oricum era spre sfârşit”

Gabriela Cristea și echipa de la emisiunea "Te iubesc de nu te vezi" sunt în doliu. Unul dintre participanții de la show s-a stins din viață.
Filip Stan
23 sept. 2018, 18:19
Gabriela Cristea, în lacrimi. Din păcate, A MURIT!

Gabriela Cristea și-a stăpânit cu greu lacrimile în momentul în care a aflat că Nicu a murit. Reporterul show-ului a stat de vorbă cu Elena, care i-a fost alături acestuia timp de două luni.

Ce a ales de pe tavă micuţa Victoria Margot, fiica Gabrielei Cristea şi a lui Tavi Clonda

„Duminică l-am internat pe Nicu, nu era așa grav. Astăzi la ora 6 a murit, pur și simplu, nu ne explicăm nicicum. Asta e viața! Doctorii au spus că oricum era spre sfârșit, oricum ar fi fost, nu am ce să spun mai mult. Familia nu este de acord să mai fie difuzat și o să vorbim foarte puțin. Ce să facem, am fost acolo, l-am văzut, nu era schimbat la față, zici că trăiește. Am vorbit azi-dimineață cu el și mi-a zis să vin neapărat la spital, dar am ajuns târziu, la 7, fiica lui a fost acolo și a văzut când a murit, eu nu am apucat să văd. În orice caz, atât i-a fost, e foarte greu” , a spus Elena la emisiune.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Transferul lui Ianis Stoica în Bundesliga, pe ultima sută de metri!
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT