Gabriela Firea: „Am votat pentru comasare şi liste comune. În Bucureşti se va lua o decizie zilele următoare”. Liderii Coaliţiei: „Este nevoie de un sondaj”

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că a votat ca alegerile europarlamentare să fie comasate cu cele locale, iar PSD şi PNL să aibă liste comune la alegerile europarlamentare.
Filip Stan
21 feb. 2024, 19:05
Gabriela Firea:

UPDATE: Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, încă nu au luat o decizie privind un posibil candidat comun PNL şi PSD la Primăria Capitalei şi nu au ajuns să discute în detaliu pe marginea acestui subiect. „Dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de evaluare, de sondare ca să vedem care este poziţionarea candidaţilor”, a explicat Ciucă. De asemenea, Ciolacu a spus că „în următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cela mai bune”.

„În acest moment nu am ajuns să discutăm în detaliu şi un răspuns cât se poate de onesc este că, şi dacă ar fi să stabilim un candidat comun, avem nevoie de evaluare, de sondare ca să vedem care este poziţionarea candidaţilor. Ne interesează foarte mult profilul candidatului în percepţia alegătorilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat miercuri la Parlament dacă PNL şi PSD au decis candidat comun pentru Primăria Capitalei.

La rândul său, liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că nu este vorba despre o împărţeală, ci despre cele mai competente persoane pentru funcţie.
„Nu vorbim despre o împărţeală. Vorbim de cele mai competente persoane (…) Trebuie să ai ceva în tine să poţi face această muncă. Cea mai dfificilă muncă este aceea de a fi ales la tine, în oraşul tău. În următoarea perioadă o să venim cu deciziile politice cela mai bune”, a explicat Ciolacu.

Gabriela Firea a declarat, miercuri, că nu au fost în coaliţie discuţii punctuale despre candidaţii la Primăria Capitalei şi la cele şase sectoare.

„Am luat şi eu cuvântul şi le-am transmis colegilor că sunt întru totul de acord şi am şi votat ca alegerile să fie comasate şi să avem liste comune la alegerile europarlamentare cu PNL. Asta s-a discutat în special şi s-a votat alături de calendarul de alegeri”, a afirmat Firea, după şedinţa conducerii PSD care a avut loc la Palatul Parlamentului. Ea a menţionat că nu s-a discutat punctual despre candidaţii la Primăria Capitalei şi la cele şase sectoare.

„În Bucureşti se va lua o decizie zilele următoare. Important este ca ceea ce se întâmplă acum în Bucureşti să nu se mai repete, iar domnul primar actual să plece către o altă activitate, dar pentru asta trebuie să avem cel mai bun candidat din partea noastră. PSD Bucureşti face propuneri şi se iau decizii, dar pentru că Bucureştiul este capitala României a intrat în negocierea naţională, ceea ce nu este un lucru rău. (…) La nivel de sectoare concluzia a fost de a susţine colegii noştri de la sectoarele 3, 4, 5 şi 6, fiind aliatul nostru PNL, aici preşedintele de la Sectorul 6, Gabriel Mutu, urmând să anunţe săptămâna viitoare dacă doreşte să se implice în alegeri şi să candideze, (…) că vom avea candidat comun pentru Sectorul 1, pentru Sectorul 2 şi vom discuta şi despre Capitală săptămâna viitoare”, a explicat Gabriela Firea.

Ziua marelui anunț pe comasarea alegerilor. Alianță electorală PSD-PNL la europarlamentare, prezidențiale în septembrie, parlamentare în decembrie. Ciolacu și Ciucă, declarații oficiale privind calendarul

Întrebată dacă mesajele de pe Facebook sunt un apropo la faptul că nu o mai susține partidul, Gabriela Firea a declarat: „Nu e niciun apropo, e o postare. De unde știți că nu mă mai susține? Sunt membru PSD, sunt primvicepreședinte și suntem colegi, deciziile se iau în partid.

După sondaje, mă bucur de un procent de peste 30%, dar nu e suficient pentru că e necesară susținerea formațiunii și a coaliției. E normal să se tragă concluzii mai ample …

Am fost pentru alegeri comasate și am exprimat asta public. Eu consider că mesajele care cuprind teme europene nu ajung direct la cetățeni… alăturarea cu localele face ca mesajul european să ajungă la mai mulți oameni care să crească prezența la vot, prartic cât mai amplă. Susțin și lista comună dacă argumentele sunt cele pe care le-am întrezărit. De ce nu, câtă vreme există guvernare comună”.

Firea a fost întrebată și dacă este de acord cu un candisat comun la PMB susținut de ambele partide. „Știu ca s-au discutat mai multe variante. Dacă aceasta e concluzia, cu siguranță o vom afla, vom ști și argumentele. Mă interesează mai mult decât candidatura mea ca Bucureștiul să devina un oraș așa cum a fost în anii trecuți: curat civilizat … mizerie și frig așa n-a fost niciodată. Să avem un candidat care să readucă curațenia și dezvoltarea Capitalei”, a spus Gabriela Firea, miercuri, la Parlament.

Citește și Florin Călinescu şi-a anunţat candidatura: „Mă preocupă un singur lucru. Să conving 10 milioane de români care nu se duc la vot”

Referitor la faptul că are partdiul de partea sa, Gabriela Firea a răspuns: „Trebuie să fie de partea unui principiu, de a câstiga primaria și de a scăpa de blocaje în administrație, lipsa de comunicare, mizerie, tot ce înseamnă acum Bucureștiul”.

În privința unei convorbiri cu Marcel Ciolacu aceasta a spus că: „A zis că vom discuta mai clar după negoicieri… și e normal să așteptăm finalul să vedem tabloul mare”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT