Firea, despre înfiinţarea companiilor municipale: Nu am făcut altceva decât să stârpim mafia din Capitală. Aşteptăm motivarea Curţii

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că, prin înfiinţarea companiilor municipale, s-a dorit ”stârpirea mafiei din Capitală”, ea anunţând că aşteaptă motivarea instanţei. Firea susţine că nu vor fi desfiinţate societăţile, pentru că au activitate, şi precizează că vor fi folosite toate căile de atac.
Filip Stan
23 nov. 2018, 08:22
Firea, despre înfiinţarea companiilor municipale: Nu am făcut altceva decât să stârpim mafia din Capitală. Aşteptăm motivarea Curţii

UPDATE. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a negat vineri declaraţiile reprezentanţilor USR, conform cărora companiile municipale ar fi devenit ilegale în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi a precizat că practica judiciară ar trebui unificată, deoarece Primăria Capitalei a câştigat de peste 20 de ori în instanţă, chiar în privinţa înfiinţării companiilor respective.

„Curtea de Apel nu a scris şi nu a spus nicăieri ceea ce afirma USR pe Facebook, şi anume că societăţile municipale sunt ilegale. Curtea de Apel face referire doar la faptul că deciziile administrative de înfiinţare – şi anume hotărârile de consiliu – ar fi trebuit să fie adoptate cu două treimi din majoritatea consilierilor şi nu cu jumătate plus unu. (…) Aşteptăm şi noi cu interes motivarea, câtă vreme pe aceeaşi legislaţie nouă ni s-a dat dreptate în instanţă de peste 20 de ori. Oricum, chiar şi aşa, decizia Curţii de Apel nu spune ce este de făcut. Nu ne dă absolut nicio indicaţie, pentru că nici nu ar fi avut cum. Este ca şi cum acum câţiva ani de zile s-a construit un pod sau un pasaj şi vine USR după nişte ani şi atacă o hotărâre de consiliu, i se acceptă contestaţia şi atunci mergem cu toţii să dărâmăm podul. Nu ştiu, poate Podul Basarab”, a arătat Firea, în cadrul unei declaraţii acordate presei.

Firea a apreciat că este „surprinzător” faptul că un partid nou, precum USR, „nu face altceva în Bucureşti decât să blocheze”. Potrivit edilului general, companiile nu pot fi desfiinţate.

„Cred că practica judiciară trebuie să fie unificată la un moment dat, pentru că noi am câştigat de peste 20 de ori, chiar în privinţa înfiinţării companiilor. Au fost făcute plângeri şi de către PNL, de domnul Buşoi, pe urmă de către USR. Problema este din punct de vedere juridic, că aceste societăţi sunt legale, funcţionează şi vor funcţiona în continuare. Ele nu pot să fie desfiinţate. Ele au fost practic înfiinţate pe legislaţia în vigoare, legea 31, şi aceasta nu este anulată. Dacă ar fi existat fie şi cea mai mică problemă, se putea face contestaţie în 15 zile de la data înfiinţării, dar a trecut deja un an şi jumătate. Deci este oricum plângere depusă tardiv, dar mergând totuşi la fondul problemei, noi am câştigat pe fond, cu explicaţii foarte clare şi citând legislaţia naţională şi europeană în baza căreia ne-am înfiinţat”, a menţionat edilul general.

Firea s-a declarat surprinsă de faptul că avocatul Valeriu Stoica, printr-o expunere de patru pagini în reprezentarea USR, a explicat faptul că „bugetul Municipalităţii reprezintă patrimoniu” şi prin urmare decizia de înfiinţare a companiilor ar fi necesitat un vot de două treimi.

„Nu există aşa ceva. Bugetul naţional este votat în Parlament cu jumătate plus unu dintre parlamentari. Bugetul oricărui municipiu se votează cu jumătate plus unu. A veni acum o persoană cu o reputaţie extraordinară în acest domeniu şi să spună astfel de lucruri… eu cred că nu suntem decât în situaţia în care USR l-a dezinformat pe propriul avocat, l-a indus în eroare pe domnul Valeriu Stoica, pentru că noi vom demonstra că la momentul înfiinţării companiilor şi chiar şi acum, acestea nu au primit niciun patrimoniu”, a precizat ea.

Firea a mai spus că în prezent companiile municipale lucrează „intens” în Capitală şi că prin înfiinţarea lor „s-a stârpit mafia din Bucureşti”. Ea a adăugat că s-ar fi aşteptat ca USR să o susţină, deoarece în timpul campaniei electorale reprezentanţii acestui partid reclamau faptul că există cinci-şase „firme-căpuşă care câştigă pe bandă rulantă toate contractele” din Primăria Capitalei.

„Era bine ca o componentă de semafor să coste în realitate 100 de euro şi Primăria Capitalei să dea 6.000 de euro? Pentru că acest lucru se întâmpla înainte de a înfiinţa aceste companii municipale”, a mai declarat ea.

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale, a anunţat Uniunea Salvaţi România, prin intermediul unui comunicat.

„Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare ale Companiilor Municipale. Soluţia este definitivă şi vine la capătul unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017. Consilierii municipali USR au contestat înfiinţarea acestor companii pe motiv că hotărârile au fost adoptate ilegal. Mai precis, ele au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri şi nu cu votul a două treimi, aşa cum ar fi fost nevoie pentru astfel de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei”, a precizat sursa citată.

”Nu am făcut altceva decât să stârpim mafia din Capitală. M-aş fi aşteptat ca USR să fie alături de mine pentru că şi reprezentanţii lor spuneau, în campania electorală, că în Capitală sunt cinci-şase firme căpuşă care câştigă pe bandă rulantă toate contractele şi că trebuie făcut ceva. Eu aştept motivarea instanţei, sunt convinsă că ni se va da câştig de cauză. Practica judiciară trebuie să fie unitară, cred că sunt şi probleme de constituţionalitate, pentru că nu poţi să impui doar muinicipiului Bucureşti şi nu întregii ţări un vor de două treimi, sugerând că bugetul este parte componentă a patrimoniului”, a declarat, vineri, primarul general, citat de News.ro.

Aceasta a afirmat că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu spune ce este de făcut în continuare şi nu ţine loc de act juridic de desfiinţare a companiilor.

Citeşte şi:  Curtea de Apel a decis: Companiile Municipale ale Capitalei au fost înfiinţate ilegal. Reacţie DURĂ a Gabrielei Firea

”Ar trebui să fie un alt proces prin care Registrul Comerţului să radieze aceste societăţi, dar nu se poate aşa ceva câtă vreme ele au fost înfiinţate legal. Nu au cum să fie desfiinţate aceste companii pentru că sunt înfiinţate legal”, a mai spus Gabriela Firea.

Primarul general a precizat că vor fi folosite toate căile de atac şi a adirmat că speră că, într-un final, Primăria Capitalei va avea câştig de cauză.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti, în anul 2017. Decizia instanţei este definitivă.

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
David Popovici, un nou gest de mare campion! Suma incredibilă pentru care „își donează ziua de naștere”. Ce va face cu banii
Capital.ro
Gheorghe Dincă ar putea să iasă din închisoare. Monstrul din Caracal a făcut o cerere de eliberare
Playtech.ro
Actele necesare pentru demolarea unei case moștenite. Proceduri și taxe
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Primele declarații ale bărbatului care a ucis-o pe Iryna Zarutska, tânăra refugiată ucraineană de 23 de ani
Cancan.ro
Monstrul din Caracal încearcă să evadeze voalat? Este halucinant ce le-a putut cere judecătorilor
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
Românii care vor beneficia în continuare de tichete sociale de 250 lei! Se dau vouchere de 500 de lei și pentru elevi. Guvernul a decis
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Cat costa sa cumperi vechime pentru pensie in 2025. Sumele lunare pe care trebuie sa le platesti