Gabriela Firea, hashtag cu primul vers din imnul României socialiste în mesajul de Ziua Drapelului

Primarul Capitalei Gabriela Firea a transmis marţi un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, spunând că, cinstind tricolorul, poporul român îşi cinsteşte istoria şi cultura. Firea a pus, la finalul mesajului, un hashtag cu primul vers din imnul României socialiste - "Trei culori cunosc pe lume”.

26 iun. 2018, 08:03

„Cele trei culori ale drapelului naţional, roşu, galben şi albastru unesc trecutul, prezentul şi viitorul românilor. Cinstind drapelul, ne cinstim istoria, cultura şi tradiţiile care ne definesc ca popor. Tricolorul înseamnă viaţă, înseamnă soare strălucitor şi înseamnă cer senin. Să-l sărbătorim astăzi cu toţii, aşa cum se cuvine. La mulţi ani, drapel romanesc!”, este mesajul Gabrielei Firea de Ziua Drapelului, postat pe pagina sa de Facebook.

La final, ea a scris un hashtag cu primul vers din imul României socialiste – „Trei culori cunosc pe lume”.

La scurt timp, edilul şi-a editat postarea şi a scos hashtag-ul.