Gabriela Firea trage un semnal de alarmă: 80 de copii au fost violați și aproape 200 de copii au fost hărțuiți sau agresați sexual în primele 5 luni din 2022

Ministrul Familiei, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă pentru faptul că ”aproape în fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual”.
Filip Stan
25 iul. 2022, 13:24
Gabriela Firea trage un semnal de alarmă: 80 de copii au fost violați și aproape 200 de copii au fost hărțuiți sau agresați sexual în primele 5 luni din 2022

„E strigător la cer, dar aproape în fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual! Adulții care ar trebui să-i crească, să-i educe și să le facă un rost în viață de fapt le lasă acestor copii răni de nevindecat. În primele cinci luni ale acestui an, 80 de copii au fost violați și aproape 200 de copii, fete și băieți, au fost hărțuiți sau agresați sexual, adulții întreținând relații sexuale cu ei”, avertizează Gabriela Firea.

Ministrul Familie spune că „mă cutremură aceste cifre și le dau exemplu tocmai pentru a înțelege cu toții cât de grav este acest fenomen și de ce nu trebuie încurajată în vreun fel sexualitatea minorilor”.

Gabriela Firea a lansat „un apel către toate persoanele care sunt martore la infracțiuni asupra minorilor să anunțe acest lucru!

Datele înregistrate până la finalul lunii mai de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, sunt grave: 6 băieți şi 74 de fetițe au fost violați, 5 copii au fost hărțuiți sexual, 57 de minori au fost agresați și alți 17 copii au fost corupți sexual. Un alt fenomen îngrijorător este actul sexual cu un minor, 93 de cazuri fiind depistate în aceste cinci luni”, explică Gabriela Firea.

„Copiii nu înțeleg mereu, sau conștientizează târziu că lucrurile prin care trec sunt forme de violență sexuală sau abuzuri. Orice caz trebuie raportat, nu mai este vreme să închidem ochii.

Violența sexuală este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului și în mod paradoxal, una dintre infracțiunile cel mai puțin raportate și condamnate în România. Din păcate, percepția publică asupra violenței sexuale îndreptate împotriva fetelor minore, în special în unele comunități rurale, nu le ajută pe victime, ci din contră.

Toți românii trebuie să știe că printre infracțiunile care trebuie raportate se numără: abuzul sexual, folosirea unui minor pentru cerșetorie, trimiterea de mesaje către minori care invită la pornografie sau invitarea minorilor sub 16 ani pentru a întreține relații intime. Părinții, colegii și profesorii care sunt martori la aceste abuzuri și nu le declară, riscă pedepse de la 6 luni la 2 ani de închisoare”, avertizează Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a amintit că „pentru persoanele care devin, din nefericire, victime ale unor abuzatori, ministerul gestionează prin ANES o rețea națională de centre regionale de criză, deschise în 10 spitale de urgență”. Centrele sunt pentru toate victimele, fără discriminare, iar serviciile sunt gratuite. Sunt spații în care victima poate resimți siguranță, protecție și este consiliată. Toate centrele fac parte din proiectul ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” și au fost realizate cu sprijinul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, a Direcțiilor Generale de Asistență Socială și cu susținerea Inspectoratului General al Poliției Române.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT