Gala premiilor Gopo 2018. „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, a fost desemnat cel mai bun film. Lista câştigătorilor

Cea de-a 12-a ediţie a galei premiilor Gopo a început, în Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, şi este transmisă în direct de TVR 2, dar şi online, pe premiilegopo.ro şi cinepub.ro. Lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, a fost desemnat, marţi seară, câştigător al categoriei „cel mai bun film” a galei premiilor Gopo, care are loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.

27 mart. 2018, 18:10
Gala premiilor Gopo 2018. „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, a fost desemnat cel mai bun film. Lista câştigătorilor

UPDATE: Lungmetrajul „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, a fost desemnat, marţi seară, câştigător al categoriei „cel mai bun film” a galei premiilor Gopo, care are loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Trofeul i-a fost înmânat producătorului Ada Solomon de către actriţa Tora Vasilescu.

La categoria „cel mai bun film” au fost nominalizate „6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, „Breaking News”, de Iulia Rugină, „Fixeur”, de Adrian Sitaru, „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, de Emanuel Pârvu, şi „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu.

În 2017, câştigătorul acestei categorii a fost „Sieranevada”, de Cristi Puiu.

Lista câştigătorilor Premiilor Gopo 2018:

Premiul pentru întreaga carieră – actorii George Mihăiţă şi Vladimir Găitan

Premiul pentru întreaga activitate –  actriţa Sanda Toma şi operatorul de imagine şi producătorul Ion Marinescu

Premiul special –  criticul şi istoricul de film Bujor T. Rîpeanu

Premiul publicului – „Octav” (regia Serge Celebidachi), filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori în 2017, şi „Ghinionistul” (regia Iura Luncaşu), filmul românesc cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti, în 2017

Premiul Romanian Society of Cinematographers – George Dăscălescu, pentru „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în 2017) – „Despre trup şi suflet” (Ungaria), de Ildiko Enyedi

Cel mai bun machiaj şi cea mai buna coafură – Cătălin Ciutu, Dana Roşeanu şi Iulia Roşeanu, pentru „6,9 pe scara Richter”

Cele mai bune costume –  Doina Levintza şi Adina Bucur, pentru „6,9 pe scara Richter”

Cele mai bune decoruri – Andreea Popa, pentru „6,9 pe scara Richter”

Cel mai bun sunet – „6,9 pe scara Richter” (Aleksander Simeonov, Tamas Szekely, Florin Tăbăcaru, Alexandru Dumitru)

Cel mai bun montaj – Dana Bunescu, pentru „Ana, mon amour”

Cea mai bună imagine – George Dăscălescu, pentru „Un pas în urma serafimilor”

Cea mai bună muzică originală – Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu şi Liviu Mănescu, pentru „6,9 pe scara Richter”

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune – „Scris/ Nescris”, de Adrian Silişteanu

Tânără speranţă –  Ştefan Iancu, pentru rolul din „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun film de debut – „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

Cel mai bun film documentar – „Planeta Petrila”, de Andrei Dăscălescu

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar – Diana Spătărescu, pentru rolul Anca din „Fixeur”

Cel mai bun actor într-un rol secundar –  Ali Amir, pentru rolul Aid din „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun scenariu –  „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu

Cea mai bună actriţă într-un rol principal – Diana Cavaliotti, pentru „Ana, mon amour”

Cel mai bun actor într-un rol principal – Vlad Ivanov, pentru „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun regizor – Daniel Sandu, pentru „Un pas în urma serafimilor”

Cel mai bun film – „Un pas în urma serafimilor”, producători Ada Solomon şi Ioana Drăghici

UPDATE: Daniel Sandu a câştigat, marţi seară, trofeul categoriei „cel mai bun regizor” a premiilor Gopo 2018, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”.

Regizorul de teatru Andrei Şerban a fost cel care a anunţat câştigătorul.

La această categorie au fost nominalizaţi: Nae Caranfil, pentru „6,9 pe scara Richter”, Călin Peter Netzer, pentru „Ana, mon amour”, Iulia Rugină, pentru „Breaking News”, Adrian Sitaru, pentru „Fixeur”, şi Daniel Sandu, pentru „Un pas în urma serafimilor”.

În 2017, cel mai bun regizor a fost desemnat Cristi Puiu, pentru „Sieranevada”.

UPDATE: Vlad Ivanov, protagonistul filmului „Un pas în urma serafimilor”, regizat de Daniel Sandu, a fost desemnat câştigător al categoriei „cel mai bun actor într-un rol principal” a premiilor Gopo, care sunt decernate marţi, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Trofeul i-a fost înmânat de Simona Bondoc şi Dorel Vişan.

La această categorie a premiilor Gopo au fost nominalizaţi: Mircea Postelnicu, pentru rolul Toma din filmul „Ana, mon amour”, Andi Vasluianu, pentru rolul Alex din filmul „Breaking News”, Tudor Aaron Istodor, pentru rolul Radu din filmul „Fixeur”, Alexandru Potocean, pentru rolul Costi din filmul „Mariţa”, Şerban Pavlu, pentru rolul Doru din filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, şi Vlad Ivanov, pentru rolul preotului Ivan din filmul „Un pas în urma serafimilor”.

În 2017, câştigătorul categoriei a fost Gheorghe Visu, pentru rolul din „Câini”, de Bogdan Mirică.

Prezentatorul evenimentului este, pentru al treilea an consecutiv, actorul Alexandru Bogdan.

Şase debuturi au fost nominalizate anul acesta la diverse categorii, între ele – „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, „Mariţa”, de Cristi Iftime, „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, de Emanuel Pârvu, „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, şi „Octav”, de Serge Ioan Celebidache.

„Un pas în urma serafimilor” a primit cele mai multe nominalizări (15) la ediţia din acest an a premiilor Gopo, urmat de „6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil) şi „Aniversarea”(r. Dan Chişu) – cu câte 8 nominalizări, şi de „Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer), „Breaking News” (r. Iulia Rugină) şi „Fixeur”(r. Adrian Sitaru) – cu câte 7 nominalizări.

Printre cei care vor urca pe scenă pentru a înmâna statuetele Gopo, create de artistul Adrian Ilfoveanu, se numără Gheorghe Visu, Dorel Vişan, Simona Bondoc, Manuela Hărăbor, Marius Florea Vizante, Pavel Bartoş, Oana Sârbu, Nicoleta Hîncu, Mihai Smarandache, Paul Cimpoieru, Silvana Mihai, Cezar Grumăzescu, Dana Rogoz, Ela Ionescu, Florentina Năstase şi Dana Marineci.

Pe lângă trofeele pentru „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” – oferite de Banca Transilvania, „cel mai bun actor într-un rol principal” – oferit de Audi, „cea mai bună actriţă într-un rol principal” – oferit de Aqua Carpatica, „cel mai bun documentar” – oferit de Auchan, şi premiul pentru machiaj şi coafură – oferit de MAC Cosmetics România şi cel pentru „cele mai bune costume” – oferit de Cellini, vor fi acordate premiul pentru întreaga carieră – actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan – de către Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, şi premiul pentru întreaga activitate – oferit de Apa Nova Bucureşti – actriţei Sanda Toma şi operatorului de imagine şi producătorului Ion Marinescu.

Premiul Special îi va fi înmânat criticului şi istoricului de film Bujor T. Rîpeanu.

Premiul publicului – acordat pentru producţia autohtonă cu cel mai mare succes de box-office în 2017 – va merge către filmele „Octav” (regia Serge Celebidachi) şi „Ghinionistul” (regia Iura Luncaşu).

Gala Premiilor Gopo 2018 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti, Babel Communications şi Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.