Gala Uniter 2018. Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal

Victor Rebengiuc a primit, luni seara, la Gala Uniter 2018 de la Alba Iulia, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru spectacolul ”Regele Moare”, în care a jucat rolul regelui Bérenger, actorul precizând că ar fi vrut ca distincţia să fi fost acordată unui actor mai tânăr decât el.  
Alina Costache
07 mai 2018, 20:20
Gala Uniter 2018. Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal

Gala Uniter 2018. Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. ”Un premiu pe care, vă spun, l-aş fi dorit dat unui actor mai tânăr decât mine. Sunt tânăr. Eu sunt vechi. Sunt, cum să vă spun, de 62 de ani pe scenă, este o viaţă de om. Am mai luat premii. Nu pot să vă spun că nu-mi place să iau premiu, dar ce pot să spun este că un premiu nu mă schimbă, adică nu înţeleg dintr-o dată că am devenit ceva ce nu mai există pe lumea asta”, a spus Victor Rebengiuc pe scenă, după ce i s-a acordat distincţia.

De asemenea, actorul a precizat că un premiu reprezintă”consemnarea unei trepte pe care ai urcat-o”.

”Un premiu reprezintă consemnarea unei trepte pe care ai urcat-o şi cu asta e cam gata pentru că te uiţi că mai sunt foarte, foarte multe trepte de urcat şi nu ştii niciodată dacă ai timp să le urci pe toate, până în vârf, aşa că să ne păstrăm modestia şi să vă mulţumesc din suflet pentru premiul pe care mi l-aţi dat în seara aceasta”, a mai spus Victor Rebengiuc.

Victor Rebengiuc a primit, luni seara, la Gala Uniter2018 de la Alba Iulia, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru spectacolul ”Regele Moare”, de Eugen Ionescu, în regia lui Andrei Grosu şi Andrea Grosu.

GalaPremiilor Uniter se organizează în acest an la Alba Iulia, oraşul în care acum 100 de ani s-a votat unirea Transilvaniei cu România. Într-un pavilion amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe şi Biserica Romano-Catolică, special construit pentru acest eveniment, echipele tehnice au ridicat un teatru pentru o zi.

Până la ora transmiterii acestei ştiri s-au acordat mai multe premii, între care: Mariana Mihuţ a primit premiul pentru actriţă în rol principal, Zsolt Bogdan pentru actor în rol secundar, Codrin Boldea pentru debut, Ada Lupu pentru actriţă în rol secundar, Steven van Groningen – premiul MECENA, Anton Tauf, premiul pentru întreaga activitate – actor, Ileana Stana-Ionescu, pentru întreaga activitate – actriţă, Alexandru Dabija, pentru întreaga activitate – regizor, Doru Păcurar, întreaga activitate – scenograf şi Sorina Bălănescu – întreaga activitate– critică şi istorie şi Horaţiu Mălăele, premiul de excelenţă.

Gala Premiilor Uniter este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii, iniţiat şi coordonat de Ion Caramitru. Gala Premiilor Uniter se desfăşoară anual, începând din 1991, acordând distincţiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat.

Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
Obligație la bloc 2026. Ai voie să renovezi apartamentul când vrei? Regulile pe care trebuie să le respecte toți proprietarii
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți