Gaze mai scumpe de la 1 aprilie. E.ON Energie România, furnizor care deține aproape 48% din piața de gaze pentru consumatorii casnici, vine cu o nouă ofertă pentru clienți.
Potrivit oferte analizate de Profit.ro, de la 1 aprilie, clienții E.ON ar putea plăti 0,3384 lei/kWh, cu toate taxele și tarifele incluse. Acest preț este cu 9,16% mai mare decât plafonul actual de 0,31 lei/kWh. În prezent însă, compania facturează un preț final de 0,2932 lei/kWh, sub plafonul stabilit de legislația în vigoare, ceea ce înseamnă că majorarea efectivă ar depăși 15%.
În oferta transmisă clienților, reprezentanții E.ON menționează că prețurile finale vor depinde de eventualele modificări legislative privind continuarea măsurilor de sprijin pentru consumatori.
”Există în prezent declarații publice privind o posibilă prelungire a măsurilor de sprijin în domeniul gazelor naturale, fiind de asemenea supus consultării publice un proiect de OUG privind instituirea unui mecanism de protecție tranzitoriu ce urmărește protejarea consumatorilor finali casnici de gaze naturale. Acest proiect nu a fost adoptat oficial până la acest moment.
În cazul în care măsurile de sprijin în domeniul gazelor naturale continuă să fie aplicabile inclusiv după 1 aprilie 2026, printr-un act normativ, atunci vom aplica noile prevederi legislative, iar prețul final pe care îl vom factura va fi în concordanță cu noua legislație aplicabilă”, se precizează în oferta E.ON, potrivit sursei citate.
Pe piață există și alte oferte care arată posibile creșteri ale tarifelor după expirarea plafonării. PPC Energie, al treilea furnizor de gaze din țară, și-a informat clienții din București că, în lipsa unor modificări legislative, prețul final ar putea ajunge la 0,39 lei/kWh, adică aproape 26% peste plafonul actual.
Prețurile finale la gaze diferă în funcție de tarifele de distribuție practicate de operatorii de rețea din fiecare localitate, aprobate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
Reamintim că începând cu 29 ianuarie, furnizorii de gaze au fost obligați printr-un ordin ANRE să își informeze clienții că schema actuală de plafonare a prețurilor va expira la 1 aprilie, iar ulterior vor fi aplicate tarifele prevăzute în contractele de furnizare.
Situația s-ar putea schimba însă pentru consumatorii casnici. Un proiect recent de ordonanță de urgență prevede introducerea unui nou mecanism de protecție, prin care populația ar putea plăti prețuri mai mici decât plafonul actual de 0,31 lei/kWh sau decât cele din contractele existente, dacă acestea sunt mai mari.
Conform propunerii, consumatorii ar urma să plătească cel mai mic preț dintre cel stabilit în contract și cel calculat pe baza costurilor reglementate. Metodologia propusă include un preț angro reglementat al gazelor de 110 lei/MWh, mai mic decât cel actual de 120 lei/MWh, menținerea componentei de furnizare la 15 lei/MWh și păstrarea limitei actuale pentru dezechilibre, de cel mult 10% din valoarea gazelor livrate populației.
”(…) ofertele publicate pe comparatorul ANRE de furnizorii de gaze naturale, cu livrare după data de 1 aprilie 2026, pentru consumatorii casnici, indică valori de preț mai mari și cu 20% față de plafonul de preț actual. Principalii furnizori, cei care au cotă de piață cumulată de peste 90% în sectorul casnic, prezintă oferte de preț mai mari cu cel puțin 8% față de plafonul actual.
În aceste condiții, pentru a nu agrava nivelul de săracie energetică la nivel național și pentru a păstra competitivitatea economică a operatorilor economici, la nivelul Guvernului s-a luat decizia de eliminare treptată a aplicării măsurilor temporare de sprijin din domeniul gazelor naturale acordate în perioada noiembrie 2021- martie 2026, pentru consumatorii casnici, astfel încât tranziția către piața liberalizata de gaze naturale să se producă treptat, pentru a evita o destabilizare la nivelul participanților la piață, iar înainte de liberalizarea completă să se poată asigura pregătirea temeinică a măsurilor de sprijin care se vor acorda punctual consumatorilor afectați de sărăcia energetică”, se arată în nota de fundamentare.
De asemenea, furnizorii au fost obligați să trimită notificări privind expirarea plafonării, deși noul cadru legislativ este încă în discuție.
Președintele ANRE, George Niculescu, a explicat că această obligație ar putea fi anulată odată cu adoptarea noii ordonanțe.
”Este o nouă ordonanță de urgență, care practic setează un nou cadru pentru consumatorii casnici și pentru producătorii de energie termică. Și atunci, clienții finali nu mai au nevoie să fie informați cu privire la terminarea schemei de plafonare-compensare. Așa că vom reveni și vom abroga ordinul”, a spus șeful ANRE.
El a precizat că ordinul nu a fost retras până acum deoarece, până la apariția proiectului de OUG, nu exista un document oficial care să clarifice ce se va întâmpla după 1 aprilie.
Președintele Asociația Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, susține că trimiterea notificărilor ar putea genera costuri importante și confuzie în rândul populației.
”Notificările furnizorilor se fac în baza Ordinului ANRE nr. 2/2026, care este legal, dar profund neinspirat în contextul actual. Această acțiune, absolut inutilă, va scoate din buzunarele romănilor până la 6 milioane de euro, dar va genera și efecte economice și sociale. (…) aceste notificări oficiale ale furnizorilor creează incertitudine în rândul populației, presiune publică asupra furnizorilor, percepția unor creșteri de facturi”, a declarat acesta.
El a explicat că tipărirea și trimiterea informărilor implică costuri operaționale, de administrare și expediere, estimate la aproximativ 6 milioane de euro, care vor fi incluse în structura de cost a furnizorilor și, indirect, în prețurile plătite de consumatori.
”Consumatorul ajunge astfel să suporte costul administrativ al unei informări care nu are nici o valoare (…). Întrebarea care se impune: De ce se aruncă pe ”apa sâmbetei” 6 milioane de euro, care se vor lua din buzunarul consumatorilor? Situația actuală evidențiază o problemă de coordonare între Guvern (inițiator de politică publică), Parlament (autoritate legislativă) și ANRE (autoritate de reglementare). Rezultatul este un mesaj public fragmentat, în care declarațiile și reglementările nu sunt aliniate. (…)
Ordinul ANRE nr. 2/2026 este un act legal, dar emis într-un context instituțional insuficient corelat. Problema nu este existența obligatorie de informare, ci absența unei sincronizări între toate politicile și cadrul normativ efectiv. În lipsa unei intervenții legislative rapide și clare, responsabilitatea pentru incertitudinea creată va fi percepută ca fiind distribuită între toate instituțiile implicate. Transparența juridică este necesară. Dar la fel de necesară este coerența decizională”, a mai arătat președintele AEI.