George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieți de 23? Nu e pedofilie” / „Ce glumă proastă!”

George Buhnici a ajuns în atenția publică, luna trecută, după declarațiile controversate făcute în cadrul unui interviu la malul mării. Vloggerul a spus că bărbații merg la mare să vadă femei frumoase, nu piele cu vergeturi, și le-a transmis femeilor mai pline să meargă la sală.

10 aug. 2022, 10:31
George Buhnici, încă un derapaj grav cu privire la minore care a scandalizat internetul. „Fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieți de 23? Nu e pedofilie” / „Ce glumă proastă!”

Mai mult, George Buhnici a spus că soția lui arată ca o minoră, lucru care i-a revoltat pe mulți dintre cei care l-au ascultat.

Se pare că nu e prima dată când face referire la asta. Într-un dialog din 2013, dintre George Buhnici și Marian Andrei, un fost coleg de-ai lui, care prezintă rubrica de tehnologie de la ProTv, „iLikeIT”, vloggerul a făcut niște declarații scandaloase, tot cu privire la minore.

„Două fetițe de vreo 10 – 13 ani m-au văzut plecând cu mașina asta și au făcut: „e roșieee””, i-a spus Marian Andrei lui Buhnici. Replica vloggerului a venit instant: „De 13 ani? Și tu erai la discotecă cu mașina, nu?”.

„Ce glumă proastă”, i-a atras atenția Andrei.

„Adica nici tu nu ești departe de vârstă de ele”, a continuat Buhnici, în timp ce prietenul său a explicat că „o să taie asta la montaj”.

Buhnici: „De ce? Nu e pedofilie? La Jilava, fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieți de 23?”

Andrei: „Nu”.

Buhnici: „Nu? Nici acolo? A, bine. Mai trag una data viitoare”.

George Buhnici: Dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine

În interviul controversat, George Buhnici a spus că bărbații merg la mare să vadă femei frumoase, nu piele cu vergeturi. Acesta le-a sugerat celor aflate în această situație să investească mai mult timp în mersul la sălile de fitness.

„Am văzut și fete care nu arată bine și nu aș vrea să se interpreteze, dar suntem la festival și putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să fi și consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeți pe la sală, fetelor. Venim la mare ca să vedem piele și aș vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, este declarația controversată a lui George Buhnici.

Buhnici a făcut și o glumă pe seama soției sale, Lorenda, despre care a zis că arată ca o minoră. ”Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!”. Lorena Buhnici a apărut apoi în cadru râzând, iar soțul ei a pus-o să facă o piruetă în fața camerei: „Uită-te la ea! Câți ani îi dai?” „25”, spune reporterul, iar Buhnici insistă: „25, mulțumesc”.

Citește și George Buhnici, primele declarații după scandalul uriaș pe care l-a provocat: „Am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără minte. Am fost superficial și lipsit de empatie. Îmi cer scuze”

Ulterior, la câteva săptămâni de la izbucnirea scandalului, George Buhnici a recunoscut că ceea ce a spus în acel interviu a fost „o tentativă total neinspirată de umor” a reușit să fie „superficial și lipsit de empatie” și a jignit categorii întregi de oameni.

„Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic.

Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am „reușit” să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public. Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe”, a spus el.

Citește și Primele imagini cu George Buhnici după „scandalul vergeturilor”. Ce-i face, zilnic, soţia sa, Lorena FOTO