George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, rămâne în arest preventiv

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca George Ivănescu, acționar la compania de vinuri Murfatlar, să rămână în arest preventiv, în dosarul în care se fac cercetări cu privire la o evaziune fiscală de aproximativ 600 milioane lei.
Iulian Tudor
25 oct. 2016, 08:07
George Ivănescu, acţionar la Murfatlar, rămâne în arest preventiv

În arest preventiv rămân și Constantin Cîrciumaru, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Gheorghe Cosmin Popescu, Cătălin Florian Vasilescu și Sorin Vasile Săvoiu; în timp ce Cristian George Lascu, Irina Tănase și Ioan Toma sunt plasați în arest la domiciliu.

Instanța supremă a respins contestațiile celor 10 inculpați și ale DNA, fiind menținută decizia dată de Curtea de Apel București.

Regele vinului George Ivănescu, arestat preventiv alături de alţi cinci dintre inculpaţii din dosarul Murfatlar

George Ivănescu, acționar la mai multe companii viticole, a fost reținut de DNA pe 18 octombrie. Alături de acesta au fost reținuți Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea și Constantin Cîrciumaru, toți asociați la societăți comerciale de producere și comercializare a băuturilor alcoolice; Gheorghe Cosmin Popescu, administratorul special al uneia dintre societățile comerciale implicate; Cătălin Florian Vasilescu, administrator a două societăți comerciale; Sorin Vasile Săvoiu, director general al unei societăți cu activitate de cultivare a strugurilor, în prezent lichidată.

Totodată, au fost reținuți funcționarii publici Cristian George Lascu, la data faptelor director al Direcției de politici și legislație în domeniile vamal și nefiscal din cadrul Ministerului Finanțelor; Irina Tănase, la data faptelor șef al Direcției de Autorizări din cadrul Autorității Naționale a Vămilor (ANV), și Ioan Toma, la data faptelor director general al Direcției generale juridice din cadrul ANAF.

Ulterior, în dosar au fost puși sub acuzare mai mulți directori din Ministerul Finanțelor Publice și ANAF, dar și fostul secretar de stat Mariana Vizoli și șeful Antifraudă, Daniel Diaconescu.

DNA susține că, în perioada 2010 — 2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializare a băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de Ivănescu, Bucura, Zlotea și de alte persoane, au produs un prejudiciu total de 597.218.168 de lei (aproximativ 132 milioane de euro) bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.

Conform anchetatorilor, cauzele producerii acestui prejudiciu sunt: autorizarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a trei antrepozite fiscale de producție alcool și băuturi alcoolice deținute de societăți; sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată a accizelor și a altor obligații fiscale prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă; îngăduința funcționarilor publici care nu au îndeplinit actele la care erau obligați și nu au dispus măsurile prevăzute de lege pentru a opri activitatea antrepozitelor, deși societățile au înregistrat lună de lună obligații fiscale restante, iar cuantumul acestora a crescut constant.

Astfel, în cazul a trei antrepozite fiscale de producție, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul MFP a încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale.

Totodată, trei dintre societățile comerciale vizate de anchetă au înregistrat în contabilitate facturi emise de pretinși furnizori în scopul de a majora artificial taxa pe valoarea adăugată deductibilă, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligații fiscale pe care societățile le înregistrează din activitatea de producție a băuturilor alcoolice.

Spre exemplu, procurorii notează că, în perioada septembrie 2012 — iunie 2014, una dintre societățile cu activitate de producere și comercializare băuturi alcoolice a înregistrat de la furnizorii săi facturi de avans în valoare de 1.858.666.060 lei (aproximativ 400 de milioane de euro), plus TVA de 388.959.854 lei (aproximativ 86 milioane de euro).

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine este Marialuisa Jacobelli, sexy jurnalista care i-a sucit minţile lui Jannik Sinner. Galerie foto
Capital.ro
Angajații mai au două minivacanțe până la sfârșitul anului 2026. Cum se leagă zilele libere de sărbători
Playtech.ro
Poți primi amendă dacă mașina Poliției circulă în spatele tău? Cum poate fi măsurată viteza ta
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce pensie are Rică Răducanu la 80 de ani. Suma pe care statul român i-o plătește lunar fostului fotbalist
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România