George Simion reclamă scoaterea AUR din secțiile de vot pentru diaspora ”printr-o tragere la sorţi aranjată”

Liderul AUR, George Simion, susține că formațiunea politică pe care o conduce a fost scoasă ”din secţiile de vot pentru diaspora printr-o tragere la sorţi aranjată, contrafăcută”. El spune că reprezentantul AUR a fost anunțat pentru această tragere la sorți cu doar o jumătate de oră înainte ca aceasta să aibă loc și, prin urmare, nu a participat.
Irina Dumitrescu
23 oct. 2024, 09:47
George Simion reclamă scoaterea AUR din secțiile de vot pentru diaspora ”printr-o tragere la sorţi aranjată”

George Simion reclamă ”un nou atac al sistemului” împotriva AUR. Este vorba despre tragerea la sorți pentru secțiile de vot din diaspora, care, susține el, a fost ”aranjată” contra partidului său.

”Suntem în tribunale, suntem în curţile de apel, fără un motiv justificat pentru care se cere scoaterea noastră din cursa electorală. Însă, ieri s-a mai întâmplat un lucru, un lucru la care nu ne-am fi aşteptat niciodată. AUR este scos din secţiile de vot pentru diaspora printr-o tragere la sorţi aranjată, contrafăcută. Reprezentantul nostru din Birou Electoral pentru Străinătate a fost anunţat la această tragere la sorţi cu jumătate de oră înainte ca ea să aibă loc şi reprezentantul AUR nu a participat la această tragere la sorţi”, spune liderul AUR, potrivit unui comunicat citat de news.ro.

Simion subliniază că este candidatul cu ”una dintre cele mai mari şanse să intre în turul 2” și întreabă cum își poate apăra el șansele, în mod corect, câtă vreme membrii AUR nu sunt admiși în secțiile de vot din diaspora. ”Sunt candidatul care are una dintre cele mai mari şanse să intre în turul 2 şi îi întreb pe toţi reprezentanţii PSD, PNL, USR, UDMR cum credeţi că îmi pot apăra corect şansele atâta timp cât nu mi se admit membrii AUR în secţiile de vot din diaspora”, spune liderul AUR.

Citește și Sondaj INSCOP. Alegeri parlamentare 2024: PSD, primul în preferințele românilor. PNL, abia pe locul 4. Ce alte partide mai depășesc pragul de 5%

În acest context, Simion solicită revenirea asupra deciziei emise de Birou Electoral pentru Străinătate. ”Văd că Ministerul Afacerilor Externe deja îndeamnă ambasadele şi consulatele să publice această decizie. Am contestat-o. Aşteptăm decizia Biroului Electoral Central să facă dreptate şi să repete tragerea la sorţi cu participarea reprezentantului AUR şi ţinând cont de partidele parlamentare. Pentru că partidele parlamentare, cele care au cele mai mari şanse la aceste alegeri, trebuie să fie reprezentate şi să facă parte din birourile electorale pe secţiile de vot din străinătate. Este anormal, suntem reprezentaţi la alegerile parlamentare şi nu sunt admişi reprezentanţii noştri în diaspora”, explică el această solicitare.

Potrivit liderului AUR, juriştii şi avocaţii AUR au avut în ultimele două zile peste 100 de contestaţii la care au răspuns.

Citește și Nicolae Ciucă îi cere Elenei Lasconi să se retragă din cursa pentru Cotroceni: ”Fac un apel la doamna să înţeleagă un pic aritmetica şi politica”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT