Ger cumplit în toată țara. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: ”Am convocat din nou Comandamentul Energetic Național”

Ger în România. Noaptea trecută s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din această iarnă, iar șoselele au fost acoperite de polei. În Timișoara, un bărbat a fost găsit mort în casă din cauza gerului. Vecinii au fost cei care au dat alerta la 112. În Prahova, doi bătrâni au ajuns la spital cu hipotermie, iar mai multe școli din țară au luat decizia să facă orele online. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a convocat din nou Comandamentul Energetic Național.
Alina Andrei
13 ian. 2026, 10:11
Ger cumplit în toată țara. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: ”Am convocat din nou Comandamentul Energetic Național”

Sistemul electroenergetic funcționează stabil, în condiții de iarnă severă, vârfurile de consum de dimineață și seară au fost acoperite fără probleme în condițiile în care depozitele de gaze sunt umplute în proporție de 65%, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

”Am convocat din nou Comandamentul Energetic Național, pentru a verifica situația la zi și pentru a ne asigura că sistemul energetic funcționează în siguranță. Nu există consumatori nealimentați. În ultimele zile nu s-au înregistrat întreruperi cauzate de condițiile meteo. Sistemul electroenergetic funcționează stabil. Chiar dacă suntem în condiții de iarnă severă, vârfurile de consum de dimineață și seară au fost acoperite fără probleme”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Cel mai gros strat de zăpadă din România din ultimii 15 ani. Au fost -21 de grade Celsius la București

Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporție de 65%, peste media UE și cu 200 de milioane de metri cubi în plus față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.

”Avem capacitatea necesară pentru a acoperi consumul crescut din aceste zile. Producția internă, extracția din depozite și importurile sunt echilibrate. România continuă inclusiv să sprijine Republica Moldova”, a mai precizat acesta.

Citește și: Ca-n Siberia! Temperaturi resimţite de aproape -40 de grade Celsius, iar meteorologii anunţă un nou val polar

Ivan a explicat, în context, că unitățile de producție au fost monitorizate permanent iar acolo unde au apărut incidente tehnice punctuale, s-a intervenit rapid, fără impact asupra alimentării populației.

”Rețeaua de transport nu are indisponibilități, iar piața este bine acoperită. În plin ger, România este în siguranță. Sistemul funcționează, rezervele sunt solide, iar alimentarea este asigurată!”, a subliniat ministrul Energiei.

România se află sub atenționări de ger, temperaturile scăzând și până la minus 19 grade în noaptea de luni spre marți.