Gerea, PLR: Aleşii locali care au schimbat partidele nu-şi vor pierde mandatele. Legea nu se aplică retroactiv

Vicepreşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR), deputatul de Argeş Andrei Gerea, a afirmat, marţi, că aleşii locali care au decis să rămână independenţi sau care şi-au schimbat partidul beneficiind de prevederile OUG 55/2014 nu îşi vor pierde mandatele, deoarece o lege de respingere a actului normativ nu va putea acţiona retroactiv, transmite Agerpres.
Filip Stan
27 ian. 2015, 15:22
Gerea, PLR: Aleşii locali care au schimbat partidele nu-şi vor pierde mandatele. Legea nu se aplică retroactiv

„Chiar dacă legea pentru aprobarea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali a fost declarată neconstituţională (…), Parlamentul urmează să reglementeze prin legea de respingere măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014, pentru a le pune în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Acest lucru nu înseamnă însă că aleşii îşi vor pierde mandatul, întrucât prevederile oricărei legi devin aplicabile din momentul intrării în vigoare a actului normativ, deci nu se aplică retroactiv”, se arată într-un comunicat transmis de vicepreşedintele PLR.

În opinia sa, aleşii locali care au decis să îşi schimbe partidul au respectat prevederile unei legi în vigoare, iar actualele mandate se vor încheia oricum înainte de o eventuală clarificare a situaţiei în instanţă.

„Aleşii locali care au ales să îşi schimbe partidul, nefiind de acord cu tentativa PDL de revenire la putere prin parazitarea liberalilor, nu au făcut altceva decât să respecte o lege în vigoare şi cu siguranţă nu se vor lăsa intimidaţi de ameninţările cu instanţa venite din partea frăţiei PNL-PDL, ameninţări pur populiste, pentru că este limpede că până vom avea o decizie definitivă şi irevocabilă, indiferent care va fi ea, actualul mandat se va încheia oricum”, mai afirmă Gerea.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, pe 17 decembrie 2014, că Legea pentru aprobarea OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Potrivit deciziei CCR, Parlamentul trebuie să reglementeze prin legea de respingere măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014 pentru a le pune de acord cu decizia Curţii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gafa lui Hagi la golul Poloniei, observată de Marius Șumudică: “E victoria lui, dar acolo a greșit!”
Capital.ro
Pensia este mai mică după recalculare? Sute de mii de pensionari așteaptă verdictul CCR pe 25 noiembrie
Playtech.ro
De ce tot mai mulți oameni desenează linii albe pe geamuri. Au un rol mult mai important decât pare
Adevarul
Negocieri secrete în PNL. Ce condiții pune tabăra conservatoare pentru a face pace cu Bolojan SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Cât costă o friptură sau o supă la restaurantul Ileanei Sterp. Sora lui Culiță Sterp dă lovitura în afaceri!
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România