Gheorghe Nichita i-a monitorizat pe cei doi „rivali” care l-au scos din minţi de gelozie

Fosta amantă a primarului Gheorghe Nichita şi persoane care ar fi fost spionate de acesta au dezvăluit ieri modul în care acţiona edilul.
Alina Costache
06 mai 2015, 03:48
Gheorghe Nichita i-a monitorizat pe cei doi

Adina Samson a susţinut că ar fi fost ameninţată „cu violul şi cu moartea“. În acelaşi timp, aceasta afirmă că a fost lovită în mai multe rânduri de edil. Printre persoanele urmărite se afla şi un fost şef de instituţie publică, în contextul în care Nichita îl bănuia pe fiul acestuia că avea o relaţie cu fosta sa iubită. Primarul a refuzat să comenteze acuzaţiile. Vineri va avea înfăţişarea de la Curtea de Apel Bucureşti.

Tatăl unui „rival“ al lui Nichita: „Sunt şocat!“

Unul dintre cei pe care primarul Iaşului l-a verificat este Alexandru Stoica, un inspector antifraudă. În vârstă de 30 de ani, acesta este prieten cu Adina Samson încă de pe vremea liceului, dar, între cei doi, potrivit precizărilor tatălui său, ar exista doar o relaţie de amiciţie. „Fiul meu nu are niciun fel de relaţie de genul celei de care bănuieşte domnul Nichita. Mi-a spus că se cunosc de mult timp şi s-au întâlnit conjunctural de cele mai multe ori. Nu i-am văzut niciodată împreună, iar el a căzut în toată această poveste din două motive: tinereţea şi întâlnirea accidentală“, a spus Romeo Stoica, fost şef al Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene Iaşi.

Iubita edilului Gheorghe Nichita îşi caută perechea pe site-uri de matrimoniale

Atât Alexandru Stoica, cât şi tatăl său, au făcut obiectul mai multor verificări derulate de către poliţiştii locali la cererile lui Nichita, potrivit procurorilor DNA. „Rivalul“ de 30 de ani al lui Nichita a fost verificat de către urmăritori de nouă ori în baza de date a evidenţei persoanelor în perioada octombrie 2014 – februarie 2015, în timp ce tatăl său de cinci ori, conform procurorilor. „Rezultatul verificărilor a ajuns la edilul Nichita Gheorghe, acesta solicitând de mai multe ori funcţionarilor publici ai Poliţiei Locale şi efectuarea de verificări în teren, în interes propriu“, se arată în referatul procurorilor.

Anchetatorii au arătat că angajaţi ai Poliţiei mergeau regulat la domiciliul familiei Stoica pentru acţiuni de supraveghere. Întrebat dacă el sau fiul său a fost audiat de către DNA, fostul şef de la drumuri judeţene a infirmat acest lucru. În acelaşi timp, el a precizat că nu va face vreo plângere împotriva edilului. „Am rămas surprins, nu am ştiut nimic despre astfel de operaţiuni, nici nu ştiu cum să le numesc. Am fost şocat şi am simţit un sentiment de revoltă. După, m-am gândit că poate fi o confuzie. Totuşi m-am bucurat că toate aceste lucruri au fost scoase la iveală, înainte de a se întâmpla ceva tragic. I se putea întâmpla orice, cei care îl urmăreau puteau să facă un pas mai departe şi să ajungă la unele chestii incontrolabile“, a declarat Stoica pentru „Ziarul de Iaşi“. Fiul acestuia, contactat prin intermediul tatălui său, a refuzat să stea de vorbă.

Al doilea „rival“: un om de afaceri britanic

Un alt „rival“ identificat de Nichita este omul de afaceri Robert Wolsey. Reporterii noştri au stabilit unele linii de legătură cu acesta şi au încercat să intre în contact cu el, dar cetăţeanul englez nu a dat curs solicitărilor noastre. Nichita le-a transmis „anchetatorilor“ săi că îl interesează „toată viaţa lui“, după ce Wolsey, în vârstă de 54 de ani, ar fi avut o întâlnire cu Samson, conform procurorilor.

Mai multe detalii pe ziaruldeiasi.ro

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Ianis Stoica, 4 goluri în Portugalia: de ce Gică Hagi nu l-a chemat la națională și ce a dezvăluit MM Stoica
Capital.ro
Fructele pe care nu ar trebui să le ții lângă legume. Motivul pentru care se strică mai repede
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Ce înseamnă, de fapt, acest semn rutier. Mulți șoferi nu știu ce să facă atunci când îl văd în trafic
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte