EXCLUSIV. Gheorghe Şerban, fost ofiţer SRI, vorbeşte despre moartea fiului său. Crimă sau sinucidere? Controverse din anchetă VIDEO

Gheorghe Șerban caută de trei ani răspuns la o întrebare pe care niciun părinte nu ar trebui să ajungă să și-o pună vreodată: cine i-a ucis copilul?

– Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră de cand v-aţi găsit fiul mort în casă?

– S-a  schimbat sau poate nu mai există. Trăiesc cu gândurile şi durerea şi eu şi soţia şi familia. Era băiat, avea 18 ani, gânduri, aspiraţii…

– Unde visa să ajungă?

Alte articole

Armin Nicoară, schimbare radicală după ce a devenit tată. „Tremuram tot când mi-au pus copilul în braţe”

George Simion, delir halucinant într-un interviu cu fostul consilier al lui Donald Trump, Steve Bannon: „Se vrea eliminarea mea prin asasinare, vor face totul” / „Administrația SUA trebuie să se implice în alegeri, altfel vor fi fraudate” VIDEO

– IT, pentru asta se pregătea, era pasionat. Acum supravieţuim, cam asta e schimbarea, supravieţuim cu gândul la ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat şi încercăm să găsim liniştea făcând lucruri mărunte de zi cu zi şi eu şi soţia.

– În apartamentul în care s-a întâmplat nenorocirea mai puteţi intra?

– Tocmai de asta am luat decizia de a-l vinde. Am încercat să continuăm viaţa acolo, dar nu s-a putut, a fost foarte greu, aveam impresia că mereu calc pe el…

– Imaginea nu vă păraseşte!

– Nu mă părăseşte si niciodată. E clar că sunt lucruri pe care nu le pot scoate şi e greu.

– Soţia cum suportă?

– La fel de greu. Şi starea de sănătate s-a agravat la amândoi… Au debutat mai multe afecţiuni, evoluţii.. Nu e pentru noi, e pentru ce s-a întâmplat, s-a frânt o viaţă, un vis care trebuia să meargă mai departe.

– În ce stadiu este dosarul fiului dumneavoastră?

– Aş putea spune ca proprie părere că dosarul sau ancheta se află într-o stare de lânceazeală pentru ca elemente de noutate nu mai am din vara anului trecut, de când am luat cunoştinţă de rezultatul la expertiza vis-a-vis de cuţitul care a fost extras din corpul băiatului.

– Care a fost concluzia poliţiei?

– Concluzii concrete nu au fost emise, dar dumnealor sau cei ce s-au implicat în cercetare au spus că iau în calcul toate variantele posibile, suicid, omor, crimă sau, eventual, accident. Pe măsura ce a trecut timpul şi s-a înaintat în anchetă am avut impresia că s-a mers mai mult pe variante de suicid. S-au forţat unele elemente sau concluzii cu care nu sunt nici acum de acord.

– De ce nu sunteţi de acord cu sinuciderea?

– Pun problema ca motiv sau alegere.

– Motiv să recurga la acest gest?

– Nu, şi am precizat-o de noi, membrii familiei, părinţi, au fost audiate peste 400 de persoane, mi s-a adus la cunoştinţă că toţi l-au cunoscut ca un copil echilibrat, cu bun simţ, care nu a avut nemulţurimi, ba chiar era un factor de echilibru din grupul în care făcea parte la şcoală. Termina azi şcoala de şoferi, absolvise examenul cu o săptămână în urmă şi săptămâna următoare urma examenul de conducere…

– Deci, practic, nu avea motiv…

– Se pregatea pentru BAC, făcea pregătiri, deci, practic, nu avea nici un motiv!

– Era olimpic…

– A fost la olimpiadă, a intrat primul în liceul de informatică, era pasionat, voia carieră în IT, pentru faculate se pregătea, deci nici cel mai mic indiciu de a avea motiv, cel puţin noi, părinţii, nu am sesizat, adică dacă a fost şi nu am sesizat am fost cei mai nu ştiu cum să zic… n-am sesizat noi, dar n-a sesizat nimeni din jur?

– Excludeţi din start această variantă?

– Da, nu ştiu, am avut poate iniţial şocul şi o perioadă, având şi încredere în anchetă am zis că poate, na… e posibil, un moment de rătacire, dar nu se potrivesc şi nu se vor potrivi că alte elemente nu sunt sau alte urme.

– Ce credeţi, ca părinte, ca s-a întâmplat în acea zi?

– Mi-e greu să-mi exprim părerea, pot să spun o certitudine: am plecat împreună în dimineaţa respectivă, ba, chiar îmi aduc aminte că am zis să luam sacul cu gunoi… El a zis: lasă, tată, că-l duc eu după-amiază când vin de la şcoală. I-am zis: lasă, mă, ca-l ducem acum, l-am scos… el a plecat, ne-am găsit în staţia de tramvai, am mers împreună cu tramvaiul până unde el a trebuit să-l schimbe, ceva l-a determinat să se întoarcă acasă  nu ştiu ce, o fi uitat ceva, avea un referat în ziua aia, seara lucrase 10 pagini la matematică pentru ziua respectivă. S-a întors acasă şi la şcoală nu a mai ajuns. Când am revenit de la muncă, uşa nu era încuiată cu cheia, era închisă doar cu clanţa, cheia era în buzunarul gecii lui din cuier, el era în hainele în care plecase dimineaţă, mai puţin hanoracul pe care şi-l dăduse joc. În buzunar avea obiectele de uz personal pe care le pusese de dimineaţă, buletin…

– Credeţi că venise cineva, că l-a ucis cineva?

– Nu mă pot gândi… dacă elimin varianta sinuciderii încercând să fiu cât mai obiectiv şi raţional, dar nu pot argumenta în nici un fel dacă organul de cercetare poate argumenta… Voi lua ca atare demersul, deci eliminând varianta suicidului, e o lovitură dată cu intensitate, că dacă era joacă mă gândesc că atunci când te joci cu cineva cu alte obiecte contondente, mai ales cuţit, involuntar ai tendinţa de a trage înapoi, nu împingi obiectul. Aşa, presupun că mânerul a intrat în momentul în care a căzut pe parchet. Modul cum a secţionat cuţitul corpul copilului îmi indică clar că a fost o lovitură, nu vad o altă posibilitate şi, repet, mi-e foarte greu să vorbesc…

– Ce răspuns mai aşteptaţi de la poliţie?

– Mai aştept rezultatul unei expertize tocmai pe aspectul ăsta discutat, al mediclor legişti şi specialişti vis-a-vis de traiectoria cuţitului, şi mai aştept rezultatul comisiei, rezultatele solicitate de Tribunalui Iaşi prin intermediul Ministerul Justiţiei de la Facebook California.

– Ce vreţi să aflaţi?

– Efectiv va fi de interes să se întoarcă acasă de la drumul spre şcoală, l-a contactat cineva, s-a întors din proprie iniţiativă şi problema era cu ceva timp în urmă de metoda „încearcă clanţa”, spărgători, interlopi… aşa intrau în scara blocului şi luau uşi la rând. M-am gândit şi la varianta asta, totuşi n-a dispărut nimic din casă. Să spunem că copilul s-a întors, n-a închis uşa, o fi intrat o astfel de persoană, a ieşit…

– Există semne de întrebare că el şi-a luat cuţitul?

– Este drept, cuţitul a fost achiziţionat de el cu vreo 50 de zile înainte, un cuţit de bucătarie de feliat de la o firmă specializată în gastronomie, cuţit de bucătarie, nu avea inclinaţii culinare.

– Dar cuţitul nu-l ţinea la bucatarie, îl ţinea el.

– Noi nu am avut cunoştinta de faptul că a achizitţionat acel cuţit.

 – A şi costat ceva…

– A costat 165 de lei, bani care, gândindu-ne, nu i-ar fi avut, nouă ne-a arătat seara că şi-a luat o pereche de adiaşi cu o sumă pe care o avea, dar banii respectivi de cuţit nu ştiam să-i aibă.

– Atunci când l-a luat a trimis poza cu el cuiva…

– Aşa se pare, înainte de a achiziţiona din magazin a solictat permisiunea angajatelor de a face o fotografie a cuţitului expus. A făcut acea fotografie şi abia după ceva timp a luat cuţitul de pe panoplie, a mers acasă, a achitat cu bani exacţi.

– Dacă aţi afla cu cine a comunicat aţi afla răspuns la întrebare?

– Este foarte important în anchetă, de aceea e importantă şi cererea adresată Facebook, dar au trecut deja aproape doi ani…

– Şi n-aţi primit niciun răspuns?

– Cel puţin nu mi s-a adus la cunoştinţă şi vă daţi seama că fiecare zi care trece e un chin şi pentru noi, adică întrebarile de ce, cum, de ce s-a întors… Starea asta de acum doi ani şi jumătate de când s-a întâmplat… starea asta caă nu ştiu ce s-a întâmplat, timpul ca părinte, ca persoană, nu mai spun ca fost ofiţer, dincolo de toată această durere este şi o frustrare că parcă mă văd neputincios că nu ştiu… În fiecare zi se întâmplă nenoriciri, accidente, crime, omoruri şi resursele sunt limitate, fiecare crede că cel mai importnat caz e al lui. Chiar nu am judecat aşa şi am manifestat şi înţelegere şi îngăduinţă, dar totuşi este o limită a răbdării şi nu ştiu cine e de vină, nu ştiu ce e, lipsă de profesionalism, de competenţă? Dar câte se rezolvă, câte rămân cu autor necunoscut? Până la urmă sunt în măsura să accept şi o variantă a suicidului, s-o accept eu ca părinte şi cu durere în suflet, considerând că asta a fost alegerea lui şi s-o respect, dar având alte elemente şi mă gândesc că în momentul ăsta un posibil autor e în libertate şi recidivează… mi-am pus întrebarea şi asta provoacă cea mai mare frustrare!