În majoritatea situațiilor de concediere, angajatorul are obligația legală de a acorda salariatului un preaviz. Conform Codului muncii, în 2026 durata minimă a acestuia rămâne de 20 de zile lucrătoare, fără a conta funcția ocupată. Pe parcursul preavizului, raportul de muncă continuă să producă efecte, iar angajatul beneficiază de salariu și de toate drepturile aferente, ca și cum ar lucra în mod obișnuit.
Preavizul reprezintă un drept esențial al salariatului, nu o simplă etapă procedurală. Acesta îi oferă timp angajatului să găsească un nou loc de muncă. Nerespectarea termenului de preaviz poate atrage nulitatea concedierii, instanța având posibilitatea de a anula decizia emisă de angajator. Excepția de la această regulă este încetarea contractului în perioada de probă, caz în care preavizul nu este obligatoriu.
Deși legislația nu impune acordarea unei indemnizații în cazul concedierii individuale, acest lucru nu exclude existența unor compensații. Frecvent, contractele individuale sau colective de muncă prevăd salarii compensatorii, calculate în funcție de vechime, funcție sau nivelul de salarizare.
În situația concedierilor colective, determinate de reorganizări sau dificultăți economice, acordarea compensațiilor este mai des întâlnită și, de regulă, reglementată explicit. Indiferent de existența unor plăți compensatorii, angajatorul are obligația de a achita toate drepturile salariale restante, inclusiv salariul pentru perioada lucrată, orele suplimentare, sporurile și orice alte beneficii stabilite prin contract.
După încetarea contractului de muncă, angajatul concediat poate beneficia de indemnizație de șomaj, cu condiția să respecte cerințele prevăzute de lege. Condiția esențială este să fi avut un stagiu minim de cotizare de cel puțin 12 luni în intervalul ultimilor doi ani anterior datei concedierii. Totodată, solicitantul trebuie să fie apt din punct de vedere medical, să își manifeste disponibilitatea pentru angajare și să nu realizeze venituri care depășesc plafonul legal admis.
Durata acordării indemnizației este de 6 sau 12 luni, în funcție de vechimea în muncă acumulată, și este condiționată de înregistrarea persoanei la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă. Pentru depunerea cererii, angajatorul este obligat să furnizeze documentele necesare întocmirii dosarului.
Unul dintre cele mai importante drepturi ale angajatului concediat este posibilitatea de a ataca decizia în instanță. În anul 2026, contestația poate fi formulată în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de concediere. Acest termen permite salariatului să solicite consultanță de specialitate și să își pregăbească documentația necesară.
În fața instanței pot fi invocate atât aspecte ce țin de fondul concedierii, cât și nereguli procedurale, precum neacordarea preavizului, motive neclare, lipsa evaluării profesionale sau încălcarea dispozițiilor legale de protecție a salariatului. În cazul admiterii cererii, judecătorul poate dispune anularea concedierii, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale aferente perioadei nelucrate, la care se pot adăuga despăgubiri.
Codul muncii prevede o protecție specială pentru anumite categorii de salariați. Astfel, concedierea este interzisă pe durata concediului medical, a concediului de maternitate, a concediului pentru creșterea copilului, precum și în timpul concediului de odihnă. De asemenea, orice decizie de concediere întemeiată pe criterii discriminatorii este lovită de nulitate absolută.
Salariații cu handicap beneficiază de un termen de preaviz extins, iar în situația concedierilor colective, persoanele disponibilizate au drept de prioritate la reangajare dacă postul desființat este reînființat într-un anumit termen.