Ghinea blochează România! Aprobarea tranşei a treia din PNRR, în pixul fostei sale şefe de cabinet

România are de primit, în cadrul PNRR, o tranșă de aproape 3 miliarde de euro în urma cererii de plată numărul 3. Pentru a primi banii, Comisia Europeană trebuie să finalizeze evaluarea celei de-a treia cereri de plată și să emită o decizie, însă foarte puțini oameni știu cine sunt, de fapt, cei care fac evaluarea de care depind cele aproximativ 3 miliarde de euro pe care țara noastră trebuie să le încaseze.
Filip Stan
08 iul. 2024, 19:17
Ghinea blochează România! Aprobarea tranşei a treia din PNRR, în pixul fostei sale şefe de cabinet
Cristian Ghinea si, in stanga sa, Liana Goran

Este vorba despre doi birocrați români, ajunși să lucreze pentru Comisia Europeană în împrejurări ce au legătură cu fostul ministru USR-ist Cristian Ghinea care, din considerente politice evidente, dorește ca partidele aflate la guvernare să eșueze în implementarea celui mai important program de finanțare pentru România la ora actuală, dezvăluie Antena3.

Concret, unul dintre cei doi funcționari ai Comisiei Europene este nimeni alta decât fosta șefă de cabinet a lui Cristian Ghinea, din vremea în care acesta deținea funcția de europarlamentar. Deși funcționar european, Liana Goran, căci despre ea este vorba, nu se dă în lături de la a-și manifesta fățiș opțiunile politice, publicând ostentativ imagini cu sigla USR pe contul său de Facebook.

Înainte de a ajunge să lucreze pentru UE, fosta șefă de cabinet a lui Ghinea a lucrat într-un domeniu fără absolut nicio legătură cu administrația publică sau, mai ales, cu evaluări complexe ale rapoartelor de țară. Mai precis, conform CV-ului public al Lianei Goran, aceasta a lucrat în diverse activități din domeniul publicității până când vasta sa experiență în reclame a fost pusă în slujba administrației publice, ca șef de cabinet al lui Cristian Ghinea, atât în mandatele acestuia de deputat și de europarlamentar, cât și ca ministru al Fondurilor Europene.

Așadar, Liana Goran, unul dintre cei care vor evalua România pentru primirea sumei de aproape 3 miliarde de euro, are o experiență absolut nulă în evaluarea proiectelor de țară: 8 ani în publicitate și încă 4 ca șefă de cabinet al unui demnitar USR-ist.

În afară de experiența care nu o recomandă sub nicio formă pentru o asemenea importanță pentru România, Liana Goran este vădit partizană USR, lucru total incompatibil pentru un funcționar european. Practic, fosta șefă de cabinet a lui Ghinea “a intrat în politică” (exprimarea nu ne aparține ci este citată chiar dintr-un raport de pe site-ul lui Cristian Ghinea) în 2016 și “este cunoscută în Secretariatul USR ca persoana care știe tot” (citat din același raport).

Prezentarea Lianei Goran

Așadar, informațiile publice, dar și exprimările publice ale Lianei Goran arată clar apartenența de USR, partid ai cărui lideri și membri și-au exprimat deseori criticile la adresa gestionării PNRR. Astfel, apropierea Lianei Guran de USR este un caz flagrant de incompatibilitate a unui funcționar european angrenat în procesul de evaluare a progreselor făcute de țara noastră, fapt care nu face altceva decât să întărească ideea că un raport nefavorabil ascunde, de fapt, un substrat politic.

Prin urmare, acest lucru aduce o gravă atingere de imagine a integrității deciziilor luate de Comisia Europeană și a principiilor europene de transparență.

Mai mult, în cazul unei decizii prin care României îi este refuzată următoarea tranșă de bani ar fi dovada supremă că interesele naționale ale țării noastre sunt substituite intereselor politice meschine de partid chiar de la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene.

Evaluarea României, pe mâna unui funcționar fără vreo experienţă relevantă

Un alt funcționar al Comisiei Europene de care atârnă soarta celor 3 miliarde de euro este Valentin Ariton, un birocrat obscur despre care nu se știe, în mod real, nimic, întrucât a avut grijă să se piardă în hățișul stufos al administrației europene de peste 9 ani de când lucrează la Comisia Europeană, unde a avut diverse funcții de foarte mică anvergură, precum cea de economist, manager de proiect sau manager de program, niciuna dintre aceste funcții nedându-i calificarea necesară să facă o evaluare a unui progres de amploare.

Înainte de a lucra pentru Uniunea Europeană, Ariton a lucrat în consultanță, unde a gestionat implementarea unor proiecte ale căror bugete au fost de maximum câteva sute de mii de euro, comparativ cu cererea de plată numărul 3 a cărei valoare se apropie, cum am spus, de suma de trei miliarde de euro.

Citeşte şi: Paul Stănescu: Marcel Ciolacu poate să rămână în continuare preşedintele PSD. Este cel mai bine plasat în toate sondajele de opinie pentru a candida la Preşedinţia României

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?