Gică Hagi, ofertă de 3 milioane de euro pentru a antrena un club din străinătate

Turcii continuă să-l urmărească îndeaproape pe Gheorghe Hagi și datorită parcursului bun pe care îl are cu Viitorul Constanța, "Regele" a primit o nouă ofertă din partea acestora.
Iulian Tudor
10 oct. 2016, 09:41
Gică Hagi, ofertă de 3 milioane de euro pentru a antrena un club din străinătate

Reprezentanții clubului Trabzonspor l-au contactat pe patronul constănțenilor și i-au oferit un contract valabil pe doi ani, cu un salariu sezonier de 1,5 milioane de euro, scrie digisport.ro. Deși oferta era una destul de bună din punct de vedere financiar, Gheorghe Hagi le-a transmis turcilor că trebuie să refuze oferta lor și va continua proiectul de la Viitorul Constanța, cel puțin până în următoarea perioadă de mercato.

Citeşte şi „Regele” Hagi, atacă furibund la FRF: Să nu-mi zică mie că sunt frustrat. Sunteţi pe zero cu performanţele

Nu este prima dată când clubul turc îi face o ofertă fostului star de la Galatasaray. De altfel, atât în vară, cât și iarna trecută, Hagi a avut discuții cu reprezentanții lui Trabzonspor, acolo unde era dorit insistent de Ibrahim Haciosmanoglu. Gică Hagi a mai antrenat în Turcia, pe Galatasaray și Bursaspor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT