Gafă COLOSALĂ a lui GICĂ HAGI. Declaraţia NEINSPIRATĂ cu care A SFIDAT toată TURCIA

GICA HAGI. Fostul mare internaţional GICA HAGI a făcut o declaraţie care a surprins întreaga Turcie. GICA HAGI, fost idol la Galatasaray, i-a sfidat pe turci chiar la festivitatea în care a fost desemnat una dintre legendele lui "Cim-Bom".
Filip Stan
14 apr. 2014, 07:18
Gafă COLOSALĂ a lui GICĂ HAGI. Declaraţia NEINSPIRATĂ cu care A SFIDAT toată TURCIA

GICA HAGI. Fostul mare internaţional GICA HAGI este convins că fiul său, Ianis Hagi, îi va călca pe urme. De altfel, mai multe echipe de top din Europa, printre care şi Galatasaray, îl monitorizează deja pe fiul lui GICA HAGI.

GICA HAGI a fost invitat de şefii lui Galatasaray la derby-ul cu Fenerbahce, iar cu această ocazie a fost introdus în „Hall of Fame”-ul grupării turce. La ceremonie a participat şi Mircea Lucescu, iar presa de la Istanbul a speculat imediat momentul.

Conform presei turce, citate de ProSport, GICA HAGI l-ar fi propus pe Ianis Hagi la Şahtior Doneţk şi ar fi avut o discuţie cu Mircea Lucescu în acest sens.

„Dacă Ianis vrea să meargă la Şahtior, atunci totul este posibil”, a declarat GICA HAGI.

Declaraţia lui GICA HAGI este total nepotrivită, mai ales că a fost făcută la un eveniment al lui Galatasaray. În plus, preşedintele clubului turc, Unal Aysal, îl vrea pe fiul „Regelui” la Galatasaray cât mai repede posibil!

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte