Gigi Becali a şters pe jos cu Răzvan Burleanu. „Tu trebuie să execuţi! Tu eşti sclavul nostru!”

Gigi Becali (67 de ani) a lansat un nou atac la adresa președintelui FRF, Răzvan Burleanu. Nemulțumit de regula U21, patronul campioanei a cerut o mobilizare a cluburilor din SuperLiga pentru a o elimina.
Filip Stan
03 oct. 2025, 19:51
Gigi Becali a şters pe jos cu Răzvan Burleanu.
Gigi Becali a şters pe jos cu Răzvan Burleanu. "Tu trebuie să execuţi! Tu eşti sclavul nostru!"

Gigi Becali, cel mai vocal contestatar al acestei reguli, a explicat că FCSB are doar trei jucători eligibili, Ionuț Cercel, Mihai Toma și Alexandru Stoian, ultimul urmând să fie titular cu Universitatea Craiova.

„Bă, băiatule, dacă sunt, atunci hai să facem o Adunare Generală la Ligă. Hai să facem organizat. Uite, nu mai joacă David Miculescu, jucător de echipa națională, că trebuie să joace U21. Acum nu mai ajutăm echipa națională, că scoatem jucătorii buni din teren.

Să facem AG, să semnăm toți 16, noi o băgăm la Ligă, noi comandăm, te obligăm pe tine Federație. Nu poți tu FRF să ne obligi pe noi. Noi suntem prea proști, prea idioți. Sclavi suntem! Cum să ne comanzi tu pe noi? Noi dăm banii! Noi te-am pus pe tine să administrezi șmecheriile Federaței, nu să ne comanzi tu pe noi. Băi, ce sclavi suntem! Suntem sclavi prin comportament. Așa suntem crescuți. Sclavi! Așa suntem din comunism, sclavi. Așa am fost învățați, sclavi. Ne e frică. Suntem sclavi. Eu nu am fost sclav în viața mea, orice ar fi fost, oriude aș fi fost, niciodată!

Adunarea Ligii. Semnat cluburile toate. Noi nu mai vrem under, nu mai jucăm cu under! Și la final spunem: trimitem Federației să execute! Nu că vă rog frumos, spre trimitere la FRF să execute, să pună în executare! Bă, execută! Că tu ești sclavul nostru, nu noi al tău. Să mă ierte că folosesc cuvântul ăsta. Tu ne slujești, nu noi pe tine! Îți dăm sute de mii salariu, ca să slujești, execută, bă!

Am intrat în horă de sclavi și d-aia țip așa. Că nu am ce să fac”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.

Citeşte şi: Ce meserie ar fi avut Ioan Becali dacă nu era agent FIFA. „Pe plantaţie, frumos, aveam 50-60 de oameni”

Latifundiarul din Pipera a explicat vehemența sa printr-o comparație cu experiențe personale din tinerețe.

„Eram angajat, mergeam o dată la săptămână, era directorul, unu Văduva. Și Becali să facă… Mi-a dat un ciocan. I-am dat un ciocan și l-am aruncat și la revedere! Eram pe la o firmă de electronice. Eu mergeam, semnam, plecam. Și a auzit directorul. Și mi-a zis ăla cu care lucram eu, hai, Gigi, să faci și tu să vadă ăla…

Bine, mă, hai să fac, de rușinea directorului meu, Enescu. Pe Enescu ăla l-am ținut angajat până acum, 2-3 mii de euro pe lună că era prietenul meu. Când am luat ciocanul, am lucrat vreo oră, nici la mișto nu îmi venea să dau. Am aruncat cu ciocanul, dă-i mă lui Văduva să bată! Când am ajuns acasă, s-a luat tata de mine: băi, bagabontule, mă faci de râs, te dă afară… Du-te, mă, să mă dea afară. Stau eu să dau cu ciocanul?”, a spus patronul lui FCSB.

Citește și: Tudorel Stoica şi Laszlo Boloni dezvăluie care este, de fapt, starea de sănătate a lui Valentin Ceauşescu. „Am vorbit cu el”

În același context, Gigi Becali l-a taxat și pe Victor Angelescu, acţionarul minoritar de la Rapid: „Când au am făcut adunarea de ce nu ați semnat? Păi, băi, Angelescule, de ce nu ai semnat? De ce ai semnat împotriva mea? E bine dacă s-a trezit. Măcar acum!”.

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Cine e fostul jucător de la Inter Milano care a semnat în SuperLiga! I-a fost fixată o clauză de 45.000.000 de euro
Capital.ro
ANCOM anunță schimbări importante pentru livrarea coletelor. UE pregătește noi reguli pentru serviciile poștale
Playtech.ro
Motorina se ieftinește din nou după scumpirea de la 1 iulie. Unde găsesc șoferii cele mai mici prețuri
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Anca Cernea, specializată în medicină generală, s-a stins din viață după o suferință îndelungată
iamsport.ro
Declin total! Fostul jucător de la FCSB a semnat cu o echipă din Liga 3
MediaFlux
Se fac alegeri din nou! Verificări privind alegătorii din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?