OFICIAL: Gigi Becali a încălcat REGULILE permisiei de 24 DE ORE. Urmează SANCŢIUNI GRAVE

Gigi Becali a primit o permisie de 24 de ore de la conducerea penitenciarului Poarta Albă, dar comportamentul său i-a şocat pe oficialii închisorii. Gigi Becali va suporta consecinţele faptelor sale, a anunţat un oficial de la Poarta Albă.
Filip Stan
14 mai 2014, 07:55
OFICIAL: Gigi Becali a încălcat REGULILE permisiei de 24 DE ORE. Urmează SANCŢIUNI GRAVE

Gabriel Botezan, purtătorul de cuvânt al puşcăriei unde este încarcerat Gigi Becali, a declarat pentru Fanatik că omul de afaceri a încălcat aproape toate regulile pe care trebuie să le respecte un deţinut în ziua în care este eliberat să îşi viziteze familia.

„Domnul Becali nu avea voie să facă tot ce a făcut în cele 24 de ore în care a fost liber. Dânsul trebuia să se ducă în linişte acasă, să-şi vadă familia în linişte, să se prezinte cu documentul de eliberare provizorie la poliţia unde aparţine şi să se prezinte la penitenciar la ora stabilită de conducere. Din păcate, dânsul a respectat doar ora la care s-a prezentat la penitenciar şi faptul că s-a dus cu documentul la poliţie când a plecat şi când a ajuns acasă şi când a plecat de acasă. În rest, a încălcat aproape toate regulile unui deţinut care iese pentru 24 de ore în permisie”, a dezvăluit purtătorul de cuvânt de la Poarta Albă pentru Fanatik.

Potrivit reprezentantului penitenciarului, Becali nu avea voie să dea declaraţii presei, iar în zile următoare i se va comunica decizia conducerii.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Premierul Ilie Bolojan a fost demis! Moțiunea a trecut
Fanatik.ro
Cum arăta în urmă cu 16 ani soția lui Cristi Chivu. Adelina a luat o pauză lungă de la televiziune
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile copiilor în criza politică actuală. Veniturile românilor vulnerabili, afectate de moțiunea de cenzură
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Un jucător de la Rapid se dă lovit pentru că Șucu încă nu i-a plătit prima de instalare! Situație neverosimilă: ”Oficial e accidentat”
MediaFlux
Guvernul Bolojan a fost demis oficial! UPDATE: Anunțul lui Sorin Grindeanu și al lui Cătălin Predoiu. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost votată de 281 de parlamentari VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR