Godină îl face praf pe Dan Tănasă: „Parazitul ăsta mare, umflat și dobitoc e parlamentar și incită la discriminare”/ Tănasă: „România trebuie să fie o ţară sigură pentru cetăţenii săi”

Dan Tanasă, reacţie după agresarea livratorului străin: Violenţa stradală din Bucureşti şi din alte oraşe nu are nevoie de postările mele ca să existe / Când spun că nu putem accepta importul de nesiguranţă şi de practici sălbatice, nu atac pe nimeni.
Filip Stan
28 aug. 2025, 13:21
Godină îl face praf pe Dan Tănasă:

Marian Godină şi Dan Tănasă nu fac economie de invective pe marginea scandalului în care a fost implicat un cetăţean din Nepal. Parlamentarul AUR Dan Tanasă a venit, joi, cu o reacţie după agresarea livratorului străin, pe o stradă din Capitală, el arătând că violenţa stradală din Bucureşti şi din alte oraşe nu are nevoie de postările sale, ca să existe iar când spune că nu putem accepta importul de nesiguranţă şi de practici sălbatice, nu atacă pe nimeni pe criterii de origine, ci spune un adevăr de bun-simţ.

Deputatul AUR scrie pe Facebook că a citit relatările apărute în presa „independentă” despre presupusul „efect” al postărilor sale.

”Mă bucur să constat că, pentru unii jurnalişti, Dan Tanasă este o forţă atât de mare încât ar putea genera instantaneu incidente pe străzile din Bucureşti. Poate, dacă aş avea o asemenea putere, aş folosi-o să aduc spitale în fiecare oraş, autostrăzi peste Carpaţi şi salarii decente pentru români. Din păcate, realitatea este mai simplă şi mult mai tristă: violenţa stradală din Bucureşti şi din alte oraşe nu are nevoie de postările mele ca să existe. Ea este rezultatul direct al politicilor falimentare ale guvernelor pe care presa obedientă le-a protejat ani de zile”, spune parlamentarul AUR.

Cine este Andrei, polițistul erou care l-a salvat pe livratorul nepalez atacat pe stradă în timpul liber. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile

”Ceea ce spun, şi o voi repeta ori de câte ori este nevoie, este că România trebuie să fie o ţară sigură pentru cetăţenii săi. Pentru românii care muncesc cinstit aici, pentru copiii care merg la şcoală, pentru bătrânii care ies la plimbare. Iar când spun că nu putem accepta importul de nesiguranţă şi de practici sălbatice, nu atac pe nimeni pe criterii de origine, ci spun un adevăr de bun-simţ: legea trebuie respectată, iar cine nu o respectă trebuie să plătească. Jurnaliştii care încearcă să facă legătura între mesajele mele şi un incident punctual ar trebui să fie preocupaţi mai degrabă de întrebările esenţiale: de ce se ajunge ca un poliţist aflat în timpul liber să fie singurul care intervine pentru a salva un om pe stradă? Unde sunt instituţiile statului? Unde sunt mecanismele de prevenţie? Cine răspunde pentru faptul că în oraşele României nu mai există siguranţă, ci doar improvizaţie şi noroc? Cum de legea funcţionează pentru unii, dar pentru alţii nu?”, afirmă Tanasă.

”Eu, Dan Tanasă, nu voi tăcea atunci când românii sunt batjocoriţi în propria lor ţară. Nu voi înceta să denunţ planurile guvernanţilor de a transforma România într-o colonie de forţă de muncă ieftină, fără reguli şi fără respect pentru cetăţenii săi. Şi dacă acest lucru deranjează, înseamnă că ating exact punctele nevralgice pe care unii încearcă cu disperare să le ascundă. Am fost, sunt şi voi rămâne un apărător al dreptului românilor de a trăi în siguranţă, în demnitate şi cu respect în propria lor ţară. Restul e zgomot de fond”, mai transmite deputatul AUR în postarea pe Facebook.

Un cetăţean străin care făcea livrări cu o bicicletă, în Bucureşti, a fost lovit de un tânăr de 20 de ani, care i-a cerut să se întoarcă în ţara lui, susţinând că este un ”invadator” şi filmând agresiunea.

Incidentul a fost văzut de un poliţist de la Secţia 7, aflat în timpul liber, care l-a prins şi imobilizat pe agresor. Tânărul a fost reţinut, ulterior fiind arestat preventiv.

Deputatul AUR Dan Tanasă a postat, în 19 august, pe pagina lui de Facebook, textul: „Refuzaţi comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajaţi importul de muncitori necalificaţi din Asia şi Africa. Treziţi-vă!!!”.

Citește și : Deputatul AUR Dan Tănasă îi îndeamnă pe români să nu mai accepte comenzile livrate de imigranți. Dar dacă același lucru l-ar face italienii, spaniolii, britanicii sau germanii față de românii aflați la muncă în străinătate?

Marian Godină îl demolează pe Dan Tănasă pe Facebook

„Mă întreb ce simte oare această rușine a speciei umane, acest ipochimen care stă ca o putoare ordinară pe bani grei în Parlamentul României și nu face altceva decât să posteze pe Facebook tâmpenii.
Această eroare a democrației nu are niciun fel de realizare ca parlamentar, nicio inițiativă, nimic, zero barat, doar postări pe Facebook în care incită și instigă.
Tot nerușinatul ăsta le răspunde celor care îi comentează pe pagină „să behăie în altă parte” sau „să mănânce banane, muci și blugi în altă parte”. Atâta îl duce pe talanul ăsta creierașul ăla al lui. Și atâta nesimțire crasă are în el.
Din informațiile pe care le am, acest instigator deține în blocul în care locuiește, cu un etaj mai jos, un apartament închiriat chiar unor ucraineni. Voi realizați câtă ipocrizie? Nu e confirmată informația 100%, dar o să mă interesez exact și o să revin, deși sunt aproape sigur că așa e. Curios e că în declarația de avere e plin de datorii și deține un singur apartament.
Tupeistul ăsta ordinar a avut nesimțirea să îmi mai și comenteze la postarea în care îi atrăgeam atenția că incită la discriminare și la ură.
Aseară s-a adeverit ceea ce ziceam, un livrator nepalez a fost atacat în plină stradă pe motiv că „ne invadează țara”, adică fix retorica folosită de acest bovin cu cravată.
Sunt extrem de revoltat și de nervos și mi se pare incredibil că trăiesc în țara în care un dobitoc ca ăsta e parlamentar, postează numai prostii și are și mii de susținători.
Rușine să vă fie tuturor celor care duceți în Parlamentul României asemenea specimene!
Întrebați-l, deștepților, ce a făcut el în calitate de parlamentar, ce legi a inițiat, ce a făcut bun pentru voi??
Auzi la el cum răspunde el oamenilor… să behăie în altă parte. Abia așept să dau ochii din nou cu panarama asta de om, ca atunci când a venit pe locul meu, în tren, să se bage în seamă cu mine, să îmi spună că mă apreciază și să îmi dea o carte de vizită. Și să îmi lase o duhoare de transpirație de bou.
Scriu textul ăsta cu imaginea acelui băiat din Nepal panicat după ce a primit din senin un pumn în figură. Tânărul ăla e și el copilul cuiva, are o familie acasă, la mii de kilometri, a venit să își sprijine familia, să o ducă mai bine, să facă niște bani în țara în care parazitul ăsta mare, umflat și dobitoc e parlamentar și incită la discriminare”, scrie Marian Godină pe Facebook.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Gigi Becali s-a răzgândit! Transferul la FCSB a picat: „Nu se pune problema!”
Capital.ro
Schimbare de reguli la bloc. Deciziile asociației de proprietari riscă nulitate. Poșta Română a tăiat serviciul legal
Playtech.ro
Impozitul auto, recalculat în 2026. Cât plătesc şoferii anul acesta
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! Legenda Craiovei a spus cine a fost cel mai mare fotbalist român: ”Fiecare are preferințele lui”
MediaFlux
Fonduri europene 2026: Se oferă ajutoare financiare cuprinse între 50.000 și 300.000 pentru români
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend