Gorghiu, atac la Dragnea: E de neconceput ca un condamnat penal să aspire la poziţia de premier

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, afirmă că, deşi la nivel naţional se duce o campanie ”relativ urâtă”, iar PSD ”se agită” să modifice legea astfel încât şi cei care sunt condamnaţi penal să poată ocupa funcţii în Guvern, în actuala campanie electorală nu au fost probleme deosebite. Gorghiu mai spune că pentru ea e de neconceput ca o persoană condamnată penal "să aspire, nu să ocupe, la poziţia de premier", adăugând: "Şef la PSD poate să fie domnul Dragnea, nu e nimic ilegal, e imoral, dar dacă cei din oastea PSD acceptă acest lucru este opţiunea lor".
Filip Stan
25 nov. 2016, 13:15
Gorghiu, atac la Dragnea: E de neconceput ca un condamnat penal să aspire la poziţia de premier

Întrebată, într-o conferinţă de presă, vineri, la Timişoara, dacă au fost probleme deosebite în această campanie electorală, Alina Gorghiu, preşedintele PNL a spus că au fost depuse câteva plângeri, dar în general e o campanie electorală liniştită.

”Au fost câteva plângeri la nivel naţional legate de afisaj, legate de diverse materiale, s-au făcut la Birourile Electorale Judeţene sesizările, o parte au fost admise, o parte au fost respinse, dar în realitate e o campanie care se face pe legislaţia nouă şi care se vede foarte puţin pentru că expunerea este foarte redusă. Da, s-au dus spre minimum costurile campaniei, dar nota asta de absenţă a oamenilor politici este dată de vizualul redus. Nu mai vedeţi panouri, nu mai vedeţi bannere, vedeţi doar afişe pe locuri foarte clar reglementate, dar în rest nimic spectaculos. Au fost câteva cazuri care s-au soldat cu dosare penale, din câte ştiu prin Teleorman, la domnul Dragnea acasă. Că aşa se întâmplă, ghinionul domnului Dragnea, toate belelele se întâmplă la dânsul acasă, dar în rest nimic spectaculos, nicio încălcare flagrantă a legislaţiei electorale”, a spus Gorghiu, conform News.ro.

Preşedintele PNL a mai spus că la nivel naţional se duce o campanie ”relativ urâtă” în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că o să aibă grijă de adversarii politici, în cazul unei viitoare guvernări.

”Cred că la nivel naţional se duce o campanie relativ urâtă. Este o campanie care, din păcate, înseamnă multă agitaţie la PSD, înseamnă chiar şi ameninţări mai mult sau mai puţin voalate. Aţi văzut declaraţia lui Liviu Dragnea, el lidero de la PSD care a spus că vrea dreptate până la capăt şi că o să aibă grijă, într-o viitoare guvernare, dacă va câştiga, de toţi adversarii lui politici. Indiferent de ce aud şi ce va spune PSD pentru mine e de neconceput ca o persoană care este condamnată penal să aspire, nu să ocupe, la poziţia de premier în România. Şef la PSD poate să fie, nu e nimic ilegal, e imoral, dar dacă cei din oastea PSD acceptă acest lucru este opţiunea domniilor lor. Însă să ştiţi că acum în PSD cam toată lumea se agită să modifice legislaţia. E acea lege din 2001 căreia încearcă să îi dea de cap, e legea care prevede interdicţia persoanelor condamnate de a ocupa poziţii în executiv ca să fiu mai clară. Pot să le dau un singur mesaj, să nu încerce. Că ar fi din punctul meu de vedere o greşeala pe care nu văd cum ar putea să o facă cineva raţional şi care înţelege că nevoia de schimbare e acută în societatea românească”, a spus Gorghiu.

Întrebată, de asemenea, dacă este de acord cu opţiunea preşedintelui Klaus Iohannis de a nu invita la evenimentele dedicate Zilei Naţionale persoane care au probleme cu legea, Alina Gorghiu a spus că este ”o alegere sănătoasă”.

”Este o alegere sănătoasă, vă mărturisesc că nu puteam să mă aştept la altceva. E un lucru firesc de la un preşedinte care de la momentul instalării la Palatul Cotroceni a spus un singur lucru: e nevoie de reformă în clasa politică, e nevoie de partide care să împrospăteze ca resursă umană şi ca mod de gândire, e nevoie de o nouă paradigmă în societatea românească. Din păcate, cu actuala clasă politică avem de tras ponoase. Aţi văzut cam care e nivelul de credibilitate al Parlamentului, 14 procente, iar proiectul pe care noi l-am anunţat public cu privire la reforma parlamentară, este un proiect care ar putea duce la recredibilizarea Parlamentului. Din păcate, se vorbeşte insuficient despre el, vorbim despre cancanuri politice, ne insultăm politic, dar nu vorbim despre obiectivul acestei campanii electorale pentru că în esenţă obiectivul nu e să pui un premier. Obiectivul  nu este un guvern, obiectivul unor alegeri generale este legat de Parlament şi de o clasă politică nouă şi de reforma a Parlamentului”, a spus Gorghiu.

Liderul liberalilor a adăugat că PNL va încerca, în viitoarea sesiune parlamentară, să modifice programul de lucru al Parlamentului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali, nemilos cu Anghel și Edi Iordănescu după întâlnirea de pe Arena Națională! „Trebuiau să vină ei la împărat”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte