GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Ce grădiniţe sunt deschise pe perioada verii, în Sectorul 1

GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Părinții a peste 200 de sute de copii din Sectorul 1, și nu numai, au o alternativă la bone în perioada vacanței mari. Pentru al șaptelea an consecutiv, părinții își pot duce copiii la Grădinița de Vacanță din Sectorul 1 de la începutul lunii iulie până la sfârșitul lunii august.
Cristina Macuc
28 iun. 2016, 11:31
GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Ce grădiniţe sunt deschise pe perioada verii, în Sectorul 1

GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Pentru a veni în sprijinul părinților și copiilor, administrația locală a decis ca două imobile ale Grădiniței nr. 206 – cel de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156 și cel de pe strada Witting nr. 15 – să rămână deschise și pe perioada verii. Cele două grădiniţe vor funcţiona în perioada 4 iulie – 26 august, de luni până vineri, între orele 8.00 şi 18.00. Taxa pentru programul „Grădiniţa de Vacanță” din Sectorul 1 este de 15 lei pe zi, reprezentând contravaloarea hranei.

Citeşte şi GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Ce grădiniţă este deschisă pe perioada verii, în Sectorul 6 şi cum arată

GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Pe toată această perioadă, micuții vor lua parte la activităţi specifice vârstei lor şi programei de grădiniţă. Programul „Grădinița de Vacanță” cuprinde ateliere creative de desen și pictură cu artistul plastic Maria Iosub, cursuri de dezvoltare senzorială, ce vizează inclusiv stimularea inteligenţei emoţionale a celor mici cu psihologul Alma Stoianovici, cursuri de expresivitate a vorbirii cu Alexandru Agarici, precum și cursuri de dans și limba Engleză. Mai mult, copiilor li se asigură şi asistenţă medicală, cele două grădiniţe fiind dotate cu cabinete medicale.

Înscrierile pentru Grădinița de Vacanță s-au realizat în perioada 15-17 iunie 2016. Pentru programul Grădinița de Vacanță vor fi organizate trei grupe de preșcolari în locația de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 156 și șase grupe de preșcolari la sediul de pe strada Witting nr. 15.

GRĂDINIŢĂ DE VARĂ BUCUREŞTI. Inaugurat în 2009, programul vine în întâmpinarea nevoilor părinţilor şi copiilor, deoarece preşcolarii pot rămâne la grădiniţă și pe perioada vacanţei de vară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Nucile sunt un aliat pentru inimă și creier. Ce au descoperit cercetătorii despre consumul zilnic
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România