Grefierii nu vor să piardă pensiile speciale. Mii de grefieri au ieşit în stradă. Activitatea instanţelor de judecată a fost blocată

Grefierii au ieşit în stradă, miercuri, nemulţumiţi de proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. Pe perioada protestului, arhivele şi registraturile instanţelor au fost închise, iar şedinţele de judecată au fost suspendate. Protestul grefierilor este susţinut şi de judecători. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au anunţat că au luat act cu îngrijorare de iniţiativa legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi susţin protestul grefierilor pe această temă.

18 dec. 2019, 07:12
Grefierii nu vor să piardă pensiile speciale. Mii de grefieri au ieşit în stradă. Activitatea instanţelor de judecată a fost blocată

UPDATE. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au anunţat că au luat act cu îngrijorare de iniţiativa legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi susţin protestul grefierilor pe această temă.

„Consultaţi cu privire la proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară, referitor la eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în majoritate covârşitoare, au luat act cu îngrijorare de conţinutul acestuia având în vedere potenţialul grav de afectare a independenţei sistemului judiciar”, se arată într-un comunicat al CAB.

Magistraţii mai spun că susţin protestul grefierilor, afirmând că demersul personalului auxiliar al instanţelor este unul justificat.

„Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti atrag atenţia asupra încălcării reale, prin promovarea acestui proiect de lege, a echilibrului puterilor în stat, prin nesocotirea flagrantă şi deliberată a jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale a României. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti reamintesc faptul că pensia de serviciu nu constituie în niciun caz un privilegiu, ci o compensaţie pentru activitatea supusă celui mai sever regim de incompatibilităţi şi interdicţii. Reamintim de asemenea complexitatea şi dificultatea activităţii desfăşurate în cadrul sistemului judiciar, dar mai ales relevanţa acestei activităţi în arhitectura constituţională a statului de drept. Independenţa obiectivă a sistemului judiciar este indisolubil legată de stabilitatea financiară a magistratului şi constituie totodată o premisă reală pentru garantarea efectivă a dreptului cetăţeanului la un proces echitabil. (…) Solicităm, aşadar, renunţarea la promovarea iniţiativelor legislative care afectează în mod grav independenţa sistemului judiciar în ansamblu”, precizează CAB.

________________________________________

Zeci de grefieri protestează, miercuri, în faţa Parlamentului, în timp ce plenul Camerei Deputaţilor discută despre aborgarea pensiilor de serviciu a magistraţilor şi personalului auxiliar. Proteste sunt şi în alte oraşe. 

Jumătate dintre grefierii din Palatul Justiţiei din Arad au ieşit la protest, miercuri, cerând să nu fie desfiinţate pensiile de serviciu, arătând că acestea au un statut juridic diferit de cel al pensiilor speciale.

În jur de 70 de grefieri au întrerupt lucrul spontan şi s-au adunat în faţa Palatului Justiţiei.

„Sunt grefier de şedinţă de 32 de ani şi nu am un salariu extraordinar. După 32 de ani de muncă am 5.000 lei net, în condiţiile în care lucrăm peste program, lucrăm sâmbăta şi duminica (…) fără plată în plus. Nu sunt de acord să mi se elimine pensia de serviciu în condiţiile în care plătesc lunar 2.300 de lei pentru pensie la asigurările de stat. Dacă la 60 de ani primesc o pensie de 4.000 de lei, nu cred că e un prejudiciu atât de mare pentru stat, având în vedere că în acest moment există multe pensii la un nivel foarte mare de care dragii noştri politicieni nu s-au atins”, a declarat, pentru AGERPRES, Miorica Sârbuţ, grefier.

Grefierii arădeni spun că pensiile de serviciu au alt regim juridic decât cele speciale.

„Se face o confuzie, pensia noastră nu este una specială, ci una de serviciu. Face parte din categoria pensiilor ocupaţionale, cum sunt denumite în UE. Motivul pentru care legiuitorul ne-a acordat această pensie este acela că noi suntem grevaţi de foarte multe incompatibilităţi. De exemplu, nu putem face altă activitate, nu aş putea să vând nici produse cosmetice. Curtea Constituţională a României a statuat deja, prin Decizia 1237 din 2010, că pensiile de serviciu de bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile speciale acordate în sistemul public, tocmai din cauza interdicţiilor şi incompatibilităţii”, a declarat Iuliana Iura, grefier.

Protestul s-a desfăşurat în linişte, fără incidente, şi asigurându-se treimea din activitatea prevăzută de legislaţie.

În judeţul Arad există aproximativ 300 de grefieri, din care 150 lucrează în Palatul Justiţiei din municipiu. Aproximativ 50 de grefieri de la Tribunalul Botoşani au participat, miercuri dimineaţa, la un protest în faţa instituţiei în semn de nemulţumire faţă de intenţia actualei puteri de eliminare a pensiilor speciale.

Grefierii din Botoşani s-au solidarizat, astfel, cu acţiunile revendicative ale sindicatelor personalului de specialitate din sistemul judiciar, protestul derulându-se în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor în cadrul căreia se discută eliminarea pensiilor de serviciu.

Pe timpul acţiunii de protest, arhiva şi registratura Tribunalului au fost închise, iar şedinţele de judecată ale Secţiei penale au fost suspendate.

„A fost o acţiune spontană şi este datorată şedinţei Legislativului care are pe ordinea de zi a votarea eliminării pensiilor de serviciu. Este dreptul lor să protesteze şi le respect acest drept”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Tribunalului Botoşani, Mihaela Ungureanu.

Peste 20 de persoane, grefieri şi personal auxiliar, au întrerupt, miercuri, activitatea timp de două ore şi au protestat în faţa Tribunalului Buzău, alţi peste 50 de grefieri de la instanţele Judecătoriei Buzău, Râmnicu Sărat, Pogoanele şi Pătârlagele luând la proteste.

Potrivit primului-grefierul al Tribunalului Buzău, Eugenia Lucaci, „grefierii sunt cei mai nedreptăţiţi”.

„Suntem cei mai nedreptăţiţi, munca noastră nu este normată, activitatea este grevată de termene în regim de urgenţă, 24 de ore, 48 de ore, trei zile sau cinci zile, nimeni nu ne întreabă cum le-am rezolvat, plus serviciile de permanenţă, dar, în acest moment, problemele noastre sunt legate de pensiile de serviciu la care credem că avem dreptul”, a mai declarat Eugenia Lucaci.

Ea a adăugat că „acest protest este doar o atenţionare, de la 1 ianuarie, anul viitor, am putea bloca întreaga activitate”.

Aproximativ 150 de grefieri de la Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul specializat Cluj şi de la Judecătoria Cluj-Napoca au protestat, miercuri, faţă de intenţia guvernanţilor de a le tăia pensiile de serviciu.

Grefierii protestatari s-a adunat în holul Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca şi au purtat afişe cu mesaje precum „Protest”, „Salariul grefierilor reprezintă singura sursă de venit”.

Zeci de grefieri au participat, miercuri, la un protest spontan organizat în faţa Palatului de Justiţie din Constanţa. Pe coli de hârtie afişate de aceştia erau transmise mesaje precum „Justiţia nu se poate înfîptui fără grefieri”, „Speranţa de viaţă a grefierilor este de 58 de ani”, „Vrem eliminarea interdicţiilor”.

Şi grefierii şi personalul auxiliar de la Tribunalul Dolj şi Judecătoria Craiova au protestat, timp de două ore, în faţa instanţelor.

Proteste au fost şi la Iaşi. Peste 120 de grefieri de la instanţele din Iaşi s-au strâns miercuri în faţa Palatului de Justiţie, unde au afişat mesaje precum „Justiţia nu se poate înfăptui fără grefieri”, „Avem interdicţii şi incompatibilităţi”, „Respectaţi grefierii din România. România este stat european. Respectaţi statutul european al grefierului”.

Peste 100 de grefieri şi specialişti IT au protestat, de la nivelul instanţelor de judecată şi al parchetelor din Târgu Mureş, prin oprirea lucrului, timp de două ore.

De asemenea, câteva zeci de grefieri au ieşit, miercuri, să protesteze în faţa Palatului Dicasterial din Timişoara, sediul instanţelor din judeţ, după ce Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a votat abrogarea pensiilor de serviciu ale grefierilor.

_____________________________________

Ştirea iniţială.

”Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, peste 6000 de grefieri vor ieşi în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel naţional, pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, timp în care vor fi închise arhivele şi registraturile şi suspendate şedinţele de judecată. Motivul îl reprezintă soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor de adoptare a proiectului de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar”, anunţă sindicatele grefierilor.

Ei argumentează că, în şedinţa din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă şi protecţie socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale şi de serviciu, pentru ca Guvernul României să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiaşi comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.

Citeşte şi: Pensiile speciale, abrogate de Comisia de muncă din Camera Deputaţilor. Magistraţii îşi pierd privilegiile

”Cu toate că Ministerul Justiţiei, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, şi-a exprimat o poziţie de menţinere a pensiilor de serviciu pentru grefieri şi amânarea discutării iniţiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor în data de 18 decembrie 2019. În virtutea dreptului constituţional la liberă exprimare, În raport de soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor şi în urma deciziei luate de organele de conducere ale organizaţiilor noastre sindicale şi profesionale, Faţă de locul şi rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiţie, reprezentând ”motorul” fiecărei instanţe şi fiecărui parchet, I N F O R M Ă M P U B L I C că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”,anunţă sindicaliştii.

Ei anunţă că aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete.