Grevă generală în Franţa: Blocaj în transporturi, şcoli închise, protest al medicilor

Franţa se pregăteşte joi pentru o zi de grevă generală, ce va aduce haos în transporturi, închiderea liceelor din zona Parisului şi un protest al medicilor, relatează ediţia franceză a The Local, care precizează că ziua va fi marcată de sute de manifestaţii faţă de proiectul de reformă a pieţei muncii.
Filip Stan
31 mart. 2016, 06:09
Grevă generală în Franţa: Blocaj în transporturi, şcoli închise, protest al medicilor

Angajaţii din transporturi au început miercuri seară mişcarea de protest şi o vor continua până vineri dimineaţă.

Numărul trenurilor care circulă joi pe principalele linii feroviare ce deservesc Parisul, RER A, RER B, RER D şi RER E, va fi înjumătăţit joi. Pe linia RER C vor circula numai o treime dintre trenuri.

Oamenii care trebuie să ajungă în capitală din provincie se aşteaptă la întârzieri importante, în condiţiile în care pe aceste linii călătoresc zilnic sute de mii de francezi.

Linia RER B leagă şi principalele aeroporturi din Paris, Charles de Gaulle şi Orly, de oraş. În aceste condiţii, cei care urmează să plece de pe aeroporturi sunt sfătuiţi să îşi ia o marjă suficientă de timp.

Greva are loc în condiţiile în care principalele sindicate din transporturi, CGT şi UNSA, sunt nemulţumite de refuzul Regiei Autonome de Transport din Paris (RATP) de a accepta o creştere generalizată a salariilor angajaţilor pentru al doilea an consecutiv.

Potrivit CGT, această decizie este “cu atât mai inacceptabilă” cu cât rezultatele financiare ale RATP au fost extrem de bune anul trecut.

Pe de altă parte, RATP susţine că o creştere generalizată nu este necesară, deoarece salariile vor fi indexate oricum cu 2% anul acesta, datorită creşterilor individuale.

Greva de joi va afecta şi circulaţia trenurilor de mare viteză, TGV. Astfel, numărul TGV-urilor care vor circula din capitală spre coasta Atlanticului şi spre sudul ţării va fi redus cu 25%. În plus, numărul garniturilor care leagă Parisul de nordul ţării va fi joi cu 50% mai mic decât normal.

În aceste condiţii, în cursul dimineţii se formaseră deja cozi de maşini pe 280 de kilometri în jurul Parisului, adică dublu faţă de normal.

Şi angajaţii companiei Air France, dar şi o parte dintre controlorii de trafic aerian se vor alătura grevei, astfel că traficul aerian va fi perturbat.

Direcţia Generală de Aviaţie Civilă (DGAC) le-a cerut companiilor aeriene să anuleze, preventiv, 20% din zborurile de pe aeroportul Orly şi o treime dintre cele de pe aeroportul din Marsilia. Aeroportul Roissy nu va fi afectat.

De asemenea, liceele din regiunea Parisului vor fi închise.

Peste 200 de manifestaţii urmează să aibă loc în ţară, inclusiv una a medicilor din Paris, care nu sunt de acord cu schimbările în programul lor de lucru propuse de autorităţile locale.

În urma unei serii de greve care au afectat în ultimele luni ţara, Guvernul francez a decis să revizuiască propunerea de reformă a pieţei muncii. Printre prevederile la care au renunţat autorităţile se numără o clauză ce limita suma pe care un angajat o poate cere drept compensaţie în cazul în care este concediat pe nedrept. De asemenea, companiile mici şi mijlocii nu vor putea introduce unilateral un program de lucru flexibil. Mai mult, judecătorii vor putea ancheta companiile multinaţionale, pentru a stabili dacă invocă pe nedrept dificultăţi financiare pentru a concedia angajaţi francezi.

Principalele sindicate din ţară consideră, însă, aceste concesii insuficiente.

Proiectul de reformă, trasat de ministrul muncii Myriam El Khomri, a divizat profund Guvernul socialist şi a tensionat relaţiile dintre preşedintele Francois Hollande şi premierul său Manuel Valls, pe de o parte, şi mai multe forţe de stânga, pe de alta, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale.

Reformele se înscriu în efortul autorităţilor de a lupta împotriva ratei mari a şomajului din ţară, în condiţiile în care multe companii ezită să angajeze oameni pe perioadă nedeterminată, pentru că întâmpină dificultăţi în a renunţa la ei atunci când situaţia economică o cere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT