Grigore Crăciunescu, condamnat definitiv pentru conflict de interese, nu mai este membru PNL

PNL Iaşi a anunţat că deputatul Grigore Crăciunescu nu mai este membru al organizaţiei, fiind aplicate automat prevederile Statutului partidului privind integritatea membrilor de partid. Astfel, liberalii ieşeni au constatat doar încetarea calităţii de membru a deputatului, încetare generată de condamnarea definitivă primită.
Iulian Tudor
28 mart. 2016, 17:12
Grigore Crăciunescu, condamnat definitiv pentru conflict de interese, nu mai este membru PNL

„Având în vedere decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de astăzi, luni, 28 martie 2016, prin care deputatul Grigore Crăciunescu a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi zece luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, organizaţia judeţeană a PNL Iaşi a luat act de încetarea calităţii de membru a acestuia, conform Statutului Partidului Naţional Liberal„, se arată într-un comunicat al PNL Iaşi citat de news.ro.

Grigore Crăciunescu, deputatul acuzat că atunci când a fost primar al municipiului Paşcani i-a concesionat fiului său un teren subevaluat, a fost condamnat definitiv de ICCJ la un an şi 10 luni cu suspendare, o pedeapsă mai mică decât cea dispusă de instanţa de fond.

Pedeapsa definitivă dispusă luni după-amiază de magistraţii ICCJ în cazul deputatului Grigore Crăciunescu este cu opt luni mai mică decât cea de fond. Iniţial magistraţii stabiliseră o pedeasă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Judecătorii au dat dovadă de clemenţă şi în privinţa pedepsei complementare. Dacă potrivit deciziei de fond, deputatul nu ar mai fi avut voie să ocupe o funcţie publică timp de 10 ani, această interdicţie a fost înlăturată după decizia definitivă de luni.

Potrivit rechizitoriului în baza căruia Crăciunescu a fost trimis în judecată, în perioada în care a fost primar al municipiului Paşcani, acesta a încheiat nouă acte cu firme al căror reprezentant era fiul său, unul vizând concesionarea unui teren la un preţ subevaluat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România