Grinch a lovit deja. Primul oraş în care a municipalitatea a interzis Crăciunul şi orice manifestare legată de el

Autoritățile dintr-un oraș din estul Chinei au interzis Crăciunul și tot ce ţine de această sărbătoare, pentru a "menține stabilitatea". Mai mult, locuitorii sunt obligați să-și înlăture decoraţiunile de Crăciun, patrule de poliție urmând să verifice aplicarea măsurilor.
Filip Stan
19 dec. 2018, 17:20
Grinch a lovit deja. Primul oraş în care a municipalitatea a interzis Crăciunul şi orice manifestare legată de el

Totul se întâmplă în oraşul Langfang, unde inclusiv decoraţiunile au fost retrase din magazine, iar evenimentele din spaţiul public au fost anulate. Conform unui ordin emis de autorităţi, pe străzi nu are voie niciun Moş Crăciun, iar cine va încerca să împodobească vreun brad va fi pedepsit. De altfel, numărul efectivelor de poliţie care patrulează pe străzi a fost suplimentat în ultima săptămână.

Din spaşiul public a fost înlăturată orice imagine cu Crăciunul sau asociată cu acesta, inclusiv bannerele şi mesajele publicitare. Trebuie remarcat că autoritățile intenționează, de asemenea, să prevină „propaganda religioasă”.

În ciuda faptului că în China Crăciunul catolic nu este sărbătorit oficial, atributele sărbătorii sunt vizibile la Beijing și multe alte orașe, unde nu este explicit interzisă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT