Grindeanu, despre jignirile aduse de primarul Timişoarei jurnaliştilor: Mă simt agresat de felul în care Robu înţelege să se comporte

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, a reacţionat sâmbătă la afirmaţiile primarului Timişoarei, Nicolae Robu, care i-a catalogat pe jurnalişti "paraziţi sociali care trăiesc din taxă de protecţie şi taxă de asmuţire”, afirmând că acesta a avut o ieşire „incalificabilă” care nu trebuie trecută cu vederea şi trebuie sancţionată.
Filip Stan
03 mart. 2018, 15:57
Grindeanu, despre jignirile aduse de primarul Timişoarei jurnaliştilor: Mă simt agresat de felul în care Robu înţelege să se comporte

„Într-o ţară în care valorile sunt uneori mai puţin respectate decât ne-am dori, e important să ne exprimăm fiecare atunci când simţim că ne sunt atacate principiile. Ca timişorean şi ca român, mă simt agresat de felul în care primarul Nicolae Robu înţelege să se comporte”, scrie Sorin Grindeanu, fost preşedinte al CJ Timiş,  pe contul său de Facebook.
 
Fostul premier susţine că ieşirea acestuia nu poate fi trecută cu vederea şi trebuie sancţionată, spunând că aşteaptă ca primarul Nicolae Robu să îşi ceară scuze.

Citeşte şi: Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a postat pe Facebook un video în care cântă la chitară: „Dedicaţie haterilor mei!”
 
„Ieşirea incalificabilă de ieri la adresa presei timişorene nu poate fi trecută cu vederea şi trebuie sancţionată. Aştept ca Nicolae Robu să îşi ceară scuze public faţă de jurnaliştii din toată ţara şi faţă de întreaga comunitate”, mai spune el.
 
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), le-a transmis jurnaliştilor din Timişoara, într-o conferinţă de presă în care nu le-a permis să îi adreseze întrebări, că ”există mai multe variante de prostituţie, nu numai pe centuri”, după ce în cursul dimineţii, pe Facebook, i-a catalogat pe jurnalişti „paraziţi sociali care trăiesc din taxă de protecţie şi taxă de asmuţire!”. Jurnaliştii de la principalele organisme de presă prezenţi la întâlnirea cu edilul au părăsit sala de conferinţe. Primarul a avut o astfel de reacţie după ce presa locală a scris că străzile nu au fost curăţate de zăpadă şi că există doar 14 utilaje de deszăpezire pentru tot oraşul, care are aproximativ 1.300 de străzi.
 
„Sunt tot felul de… nu sunt jurnalişti, că eu ştiu ce fac… ei trăiesc din acea taxă de protecţie sau asmuţire pe la terase, acolo stau, şi sunt cu mintea tulbure de ce consumă din susţinerea celor pentru care reprezintă tonomat. Asta sunt: tonomat. Nu vreau (n.r. – să numesc jurnaliştii la care fac referire)… Timişorenii ştiu foarte bine, sunt oameni inteligenţi şi cu discernământ şi fac distincţia între un jurnalist care îşi face datoria, se documentează şi unul care scrie prostii intenţionat sau neintenţionat, ceea ce este şi mai grav, intoxică. Când ştii clar că un lucru e alb şi tu vii şi transmiţi oamenilor că el e negru… Eu sunt, după câte constat, cam singurul în ţară care îmi permit să spun lucrurilor pe nume, pentru că eu n-am timorări în faţa nimănui. Nu fac nominalizări. Unii, când îşi pierd în faţa mea orice motiv de respect, în ochii mei cine a decăzut sub un anumit nivel nu o să se mai reabiliteze niciodată. Ne vedem de treabă, eu de treaba mea, el de treaba lui…cât poate, cât îl duce… şi aşa mai departe”, a spus Nicolae Robu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte