Grindeanu, întrebat dacă îşi va cere scuze protestatarilor: O să vedeţi miercuri în discursul pe care o să-l am la moţiunea de cenzură

Premierul Sorin Grindeanu va susţine un discurs, miercuri, la Parlament, la citirea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului pe care îl conduce, în care va transmite şi un mesaj protestatarilor.
Iulian Tudor
07 feb. 2017, 12:28
Grindeanu, întrebat dacă îşi va cere scuze protestatarilor: O să vedeţi miercuri în discursul pe care o să-l am la moţiunea de cenzură

„O să vedeţi mâine (miercuri – n.r.) în discursul pe care o să-l am la moţiunea de cenzură. E un moment important, deşi substanţa moţiunii până la urmă – ordonanţa în sine – a fost retrasă şi o să-mi spun punctul de vedere mâine în discursul pe care o să-l am legat de acest subiect şi de ceea ce înseamnă moţiunea de cenzură”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, întrebat fiind dacă îşi va cere scuze oamenilor pentru ceea ce s-a întâmplat legat de OUG privind modificările pe codurile penale.

Întrebat ce a simţit atunci când a văzut luminiţele şi mesajele de la protestele de duminică, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Asta o să aflaţi în momentul în care, poate, nu o să mai fiu şi în funcţia de prim-ministru”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT