Grindeanu, mesaj ferm către Bolojan, după ședința cu miniștrii PSD: ”Înțelegem perfect constrângerile bugetare, dar nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm fără ajutor pe cei nevoiași”

Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri, ședință cu miniștrii PSD din cabinetul condus de Ilie Bolojan, la finalul căreia a subliniat ce priorități trebuie să includă, în opinia partidului pe care îl conduce, bugetul de stat pe 2026.
Irina Dumitrescu
28 ian. 2026, 16:28
Grindeanu, mesaj ferm către Bolojan, după ședința cu miniștrii PSD: ”Înțelegem perfect constrângerile bugetare, dar nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm fără ajutor pe cei nevoiași”

Întâlnire importantă marți la vârful PSD. Liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, a stat de vorbă cu miniștrii PSD din guvernul condus de Ilie Bolojan.

La finalul ședinței, președintele PSD a reiterat că este esențială adoptarea programului de relansare economică simultan cu cea a reformei administrației.

Grindeanu a mai precizat că a discutat cu minișțrii social-democrați despre ”marile proiecte de investiții” care ar trebui să se numere printre prioritățile bugetului de stat pe 2026.

Citește și CTP susține că Nicușor Dan îl ține pe Ilie Bolojan ca monedă de schimb: „Nu m-ar mira deloc să facă un compromis cu PSD”. Ce părere are gazetarul despre un guvern minoritar: „Această eventualitate este binevenită”

”Programul de relansare economică trebuie adoptat cât mai rapid, la pachet, cu reforma administrației, fiindcă tergiversările se măsoară în mii de locuri de muncă pierdute și firme închise!
Pe lângă acest program, am discutat, astăzi cu echipa PSD din Guvern despre marile proiecte de investiții din fiecare domeniu. Ele reprezintă priorități în bugetul pe 2026. Toate șantierele legate de infrastructura medicală și cea de transport trebuie să aibă finanțare asigurată pentru ca ritmul de lucru să permită, în special, finalizarea obiectivelor prinse în PNRR.

Și programele de sprijin pentru agricultori, demarate de câțiva ani de miniștrii PSD, trebuie continuate! Datele oficiale ale INS arată că au început deja să producă efecte certe, mai exact o creștere solidă a producției”, a transmis liderul PSD, într-o postare pe rețelele de socializare.

Sorin Grindeanu a subliniat, în aceeași postare, că miniștrii social-democrați de la Energie și Muncă ”pregătesc un program de măsuri de protecție a populației cel mai expuse riscurilor sociale – pensionarii cu venituri mici, copiii cu dizabilități și cei din familii cu probleme materiale severe”.

”Înțelegem perfect constrângerile bugetare, dar nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm fără ajutor pe cei nevoiași, într-o perioadă în care inflația rămâne ridicată!
Susținerea economiei și protecția socială nu sunt principii care se exclud, ci se completează. Este momentul să acționăm astăzi, pentru ca fiecare familie și fiecare firmă românească să aibă speranță mâine”, a argumentat președintele PSD, pe Facebook.

Citește și PSD acuză „terapia de şoc” impusă de Bolojan. Budăi: „Concedieri, tăieri de venituri şi creșteri de taxe. Seamănă suspect de mult cu un cineva care stinge lumina ca să pară că a redus costurile!”

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Casa de la Șușani a Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan pare desprinsă din povești! Nici nu zici că este în România | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum l-a numit Zlatan Ibrahimovic pe Leo Messi după meciul Argentina – Egipt: ”Nimeni nu se poate apropia de el”
Capital.ro
Vești importante pentru fermieri. UE pregătește un sprijin de până la 1,5 miliarde de euro. Măsurile au fost aprobate în regim de urgență
Playtech.ro
O nouă săptămână dificilă pe piața energiei. România are prețuri mai mari decât Grecia și Bulgaria la curent electric
Adevarul
Ce au mâncat liderii NATO la dineul oficial de la Ankara. De la mantı și biban de mare la baclava regală cu înghețată de Maraș
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de ploi, grindină și vijelii în mare parte din țară! Când scapă România de vremea capricioasă
iamsport.ro
S-a înțeles cu FCSB și Florin Prunea a rămas șocat: 'Cel mai bun transfer de până acum din SuperLiga'
MediaFlux
PAPARAZZI Cristina Guță, la cumpărături! Soția lui Nicolae Guță a ieșit din casă cu tot aurul pe ea pentru un mop FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?