Guvern: Drepturile personalului nedidactic din învăţământ se vor încadra între 1.450 de lei şi 1.947 lei

Guvernul va promova în ședința de joi o ordonanță de urgență pentru soluționarea problemelor de salarizare a personalul nedidactic din învățământ, drepturile acestei categorii de personal urmând să se încadreze între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, precizează, miercuri, un comunicat de presă al Executivului.
Iulian Tudor
22 feb. 2017, 10:48
Guvern: Drepturile personalului nedidactic din învăţământ se vor încadra între 1.450 de lei şi 1.947 lei

Discuții în acest sens au avut loc, miercuri dimineața, între premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, și reprezentanții sindicatelor din educație.

„Respect munca și contribuția fiecărui om din sistemul de învățământ. Am toată deschiderea să găsim soluții rapide pentru problemele salarizării personalului nedidactic din educație și pentru îndreptarea acestei nedreptăți care s-a produs pentru aproximativ 53.000 de oameni din învățământ”, a declarat Grindeanu.

Soluția găsită presupune așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar măsura va fi aplicată începând cu luna februarie 2017.

Un alt punct al discuției a vizat situația sporurilor salariale pentru personalul din educație. Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul Grindeanu a subliniat că Executivul are în atenție această situație, are „toată deschiderea” și face eforturi să fie rezolvată.

„De asemenea, membrii Guvernului și reprezentanții sindicatelor din învățământ au discutat despre promovarea unui nou proiect al Legii Educației Naționale până la sfârșitul acestui an. În acest context, premierul Grindeanu a arătat că noul proiect va fi rezultatul unei ample consultări cu mediul academic, societatea civilă, sindicate, patronate, partide politice, cu toți cei interesați”, se mai arată în comunicat.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT