Guvernatorul provinciei Fukushima acceptă planul Tepco de a dezafecta centrala nr. 2 şi de a stoca în locaţie combustibilul epuizat

Guvernatorul provinciei Fukushima, Masao Uchibori, a anunţat că prefectura sa va accepta decizia Tokyo Electric Power Company Holdings Inc. (Tepco), de a dezafecta complexul nuclear Fukushima 2, situat în apropierea centralei nr. 1, centrală ce a fost incapacitată în martie 2011, când a avut loc un cutremur urmat de un tsunami, scrie publicaţia The Japan Times.
Iulian Tudor
01 aug. 2019, 08:01
Guvernatorul provinciei Fukushima acceptă planul Tepco de a dezafecta centrala nr. 2 şi de a stoca în locaţie combustibilul epuizat

Într-o întrevedere cu Tomoaki Kobayakawa, preşedintele Tepco, guvernatorul a acceptat, de asemenea, şi planul acestuia privind construcţia la faţa locului şi a unui spaţiu de stocare destinat combustibilului nuclear epuizat.

Această decizie se referă la faptul că toate cele 10 reactoare aflate în prefectura nord-estică, inclusiv cele şase de la complexul Fukushima nr. 1 (situat la 12 kilometri de centrala nr. 2) vor fi incapacitate, deşi procesul de dezafectare va dura zeci de ani.

Decizia Tepco de a dezafecta complexul nuclear nr. 2, proces ale cărui costuri sunt estimate în jurul cifrei de 280 de miliarde de yeni (2,6 miliarde dolari), a fost anterior aprobată în cadrul şedinţei consiliului de administraţie ţinut miercuri. Deşi trei dintre reactoarele complexului nr. 1 au fost afectate, dezastrul provocat de cutremurul şi tsunamiul de atunci nu au provocat avarii structurale semnificative la complexul nr. 2.

„Sunt recunoscător pentru faptul că am căpătat un anume grad de înţelegere. Vom continua procesul de dezafectare cu un simţ al responsabilităţii reînnoit”, a afirmat Kobayakawa în timpul întâlnirii cu guvernatorul.

Uchibori şi Kobayakawa au discutat planul Tepco în urmă cu o săptămână, guvernatorul declarând că, deşi consideră binevenită măsura dezafectării reactoarelor, este nevoie să se consulte cu oraşele ce găzduiesc complexul cu privire la spaţiul de stocare.

Tepco nu a ales încă un spaţiu final pentru combustibilul epuizat de la complexul nr. 2, stârnind îngrijorări la nivelul locuitorilor din zonă cu privire la faptul că deşeurile ar putea rămâne depozitate la faţa locului pe termen lung.

„Ideea de bază este aceea că vom transporta combustibilul nuclear în afara prefecturii. Depozitarea temporară este, pentru moment, inevitabilă”, a spus Uchibori.

Acesta a declarat ulterior reporterilor că Tepco l-a asigurat că spaţiul de depozitare nu va fi permanent.

Fukushima 2 are în acest moment în jur de 10.000 de componente de combustibil epuizat aflate în bazine de răcire.

Dezafectarea centralei nr. 2 înseamnă de asemenea că, într-un final, guvernul central va înceta să aloce subvenţiile anuale de 1 miliard de yeni fiecăruia din oraşele Naraha şi Tomioka, oraşe ce găzduiesc spaţiile de depozitare momentan.

Veniturile legate de centrala nucleară, de la impozite pe proprietate şi altele asemenea, au reprezentat 25% din venitul total al oraşului Naraha şi 40% din venitul oraşului Tomioka.

Uchibori a spus că va solicita guvernului să ia în considerare „situaţia financiară a celor două oraşe din perspectiva circumstanţelor speciale legate de dezafectare”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT