Guvernul a AMÂNAT proiectul care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare

Guvernul a amânat legea care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare, astfel încât documentul să fie discutat în continuare cu reprezentanţii mediului de afaceri, care au formulat numeroase observaţii, a declarat Eugen Nicolăescu, propus ministru de Finanţe.
Iulian Tudor
12 feb. 2014, 15:31
Guvernul a AMÂNAT proiectul care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare

El a precizat că proiectul de lege a fost amânat la propunerea sa şi că, doar după discuţiile cu mediul de afaceri, va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului, care îl va adopta până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, potrivit Mediafax.

„Guvernul a amânat adoptarea proiectului de lege, în urma propunerii mele, susţinută şi de ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri, Maria Grapini, motivul fiind că mediul de afaceri are numeroase observaţii formulate la acest proiect. S-a convenit ca, în perioada următoare, să avem consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a lua în considerare observaţiile acestora”, a spus Nicolăescu.

Eugen Nicolăescu, propus de PNL ca ministru de Finanţe în locul lui Daniel Chiţoiu, a precizat că proiectul de lege va fi aprobat de Guvern doar după aceste consultări şi va fi transmis spre Parlament spre aprobare până la sfârşitul actualei sesiuni.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că acest proiect de lege va fi transmis Parlamentului, care este cel care va dezbate toate implicaţiile măsurilor şi „eventual” va modifica nivelul de plafonare.

Ponta a susţinut că Legislativul poate analiza cel mai bine toate implicaţiile legii, inclusiv prin consultarea sistemului bancar.

Ministerul Finanţelor, condus de Daniel Chiţoiu, a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă care relevă că Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.

Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprinde toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.

Astfel, plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.

În acelaşi proiect sunt limitate şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit.

Nerespectarea nivelurilor maxime ale comisioanelor sau informaţiilor obligatorii din acrodurile bancă-comerciant constituie contravenţie şi vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 200.000 de lei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
S-a aflat cât de gravă e accidentarea suferită de Musi în meciul cu Rapid. Ce diagnostic oficial a primit jucătorul lui Dinamo. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Țara de lângă România unde se câștigă până la 1.500 de euro la cules de fructe. Cazarea și masa sunt asigurate
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A numit cele 3 favorite la câștigarea SuperLigii! FCSB, exclusă din calcule: ”Ele o să se bată la campionat”
MediaFlux
Vremea se schimbă complet toamna aceasta. Date de ultimă oră de la meteorologii Accuweather. Când va ninge în Capitală
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat