Guvernul a aprobat demersurile pentru declararea Munţilor Făgăraş ca parc naţional

Guvernul a aprobat inițierea procesului de înființare a Parcului Național Munții Făgăraș ca un parc emblematic al României și Europei, conform unui memorandum adoptat astăzi în ședința Executivului.
Roxana Gagiu
14 sept. 2016, 16:15
Guvernul a aprobat demersurile pentru declararea Munţilor Făgăraş ca parc naţional

Actul normativ prevede etapele necesare pentru constituirea acestui nou parc național, care se vor derula în perioada octombrie 2016 – 2020. Totodată, în acest scop, va fi creat un grup de lucru interministerial, sub coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, responsabil cu activitățile de analiză, aprobare și planificare. Ca prim pas, Ministerul Mediului va iniția o ofertă de colaborare pe bază de voluntariat public privat adresată organizațiilor de mediu care doresc să sprijine pe termen lung constituirea parcului național, autorităților statului și celor locale din zona viitorului parc ș.a.

Munții Făgăraș constituie cel mai reprezentativ și mai valoros sector al lanțului Carpatic, acoperind o suprafață de aprox. 2000 km2, iar noul statut ar reprezenta o oportunitate foarte bună pentru dezvoltarea economică durabilă la nivel local care să susțină comunitățile și mediul. Mai mult, prin declararea masivului muntos ca arie naturală protejată, se va asigura conservarea și punerea sub protecție a unui capital natural extraordinar de bogat ce trebuie bine gospodărit în prezent pentru a fi lăsat moștenire generațiilor viitoare.

Parcul Național Munții Făgăraș va constitui cel mai important rezervor de biodiversitate din Munții Carpați cu 27 de tipuri de
habitate naturale, 6 specii de mamifere, 3 de amfibieni, 4 de pești, 13 de nevertebrate și 66 de plante endemice, toate de interes european, rezervor de apă curată cu debit constant și cel mai mare bazin forestier al României. Sub raportul suprafață/bogăția
biodiversității, această arie va deveni un veritabil „Yellowstone European”.

România are 13 Parcuri Naționale cu o suprafață totală de aprox. 317.500 ha, care reprezintă 1,5% din teritoriul României, la nivel european existând 271 parcuri naționale care acoperă 2,8% din suprafața Europei.

Citeşte şi: Ministerul Mediului: Rolul Gărzii Forestiere nu este să numere cioate; personalul din ocoalele silvice poate face acest lucru

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT