Guvernul înfiinţează Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri un memorandum prin care se înfiinţează o agenţie dedicată gestionării bunurilor sechestrate în cadru procesual-penal, instituţie care se va afla în subordinea Ministerului Justiţiei.
Filip Stan
11 dec. 2014, 11:34
Guvernul înfiinţează Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei (MJ), noua structură va deveni operaţională până la sfârşitul lunii martie 2015 şi va dispune de 30 de posturi, rolul ei fiind de a administra bunurile sechestrate în cadrul unor proceduri penale, activitate care în prezent este realizată de mai multe instituţii, ceea ce creează dificultăţi în gestionarea şi, ulterior, valorificarea acestora.

În acelaşi timp, noua structură va avea un rol de coordonare şi decizie, în cooperare cu ANAF, a activităţii de valorificare a bunurilor confiscate.

„Ori de câte ori am avut ocazia am susţinut că un factor esenţial pentru pedepsirea celor care au încălcat legea, dar şi pentru descurajarea producerii de noi infracţiuni este recuperarea prejudiciilor pentru că nimeni nu comite o infracţiune dacă ştie că nu se poate alege cu un câştig material. Înfiinţarea acestei structuri în cadrul MJ va permite ca bunurile, care în prezent se depreciază pe durata procedurilor judiciare, pierzându-şi din valoare, să fie corect şi eficient administrate astfel încât în final să avem un grad cât mai ridicat de valorificare a acestora şi, implicit, să alimentăm bugetul de stat cu sume cât mai mari de bani”, a declarat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a început să râdă în hohote după ce Bobonete a devenit acționar la Craiova: „Las Fierbinți?! Acum decapitez 16!”. Exclusiv
Capital.ro
Alertă în Galați și Tulcea. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent a sfârșit într-un teribil incident rutier, în Constanța. Tânărul avea doar 17 ani și circula cu un motociclu
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat