Guvernul a aprobat marți calendarul prezidențialelor. Până când trebuie soluționate contestațiile privind candidaturile

Guvernul a stabilit calendarul alegerilor prezidenţiale din luna mai. Până când se vor putea depune candidaturile și când începe campania electorală
Irina Dumitrescu
28 ian. 2025, 13:02
Guvernul a aprobat marți calendarul prezidențialelor. Până când trebuie soluționate contestațiile privind candidaturile

UPDATE: Guvernul a stabilit, marţi, calendarul alegerilor prezidenţiale din luna mai, arătând că 15 martie este termenul limită pentru depunerea candidaturilor. Campania electorală începe pe 4 aprilie şi se va încheia în data de 3 mai. Votul pe teritoriul României va avea loc duminică în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00, iar cei care se află încă la secţie, pentru a vota, după această oră, vor putea să îşi exercite votul până la 23.59.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat, după şedinţa Executivului, că au fost adoptate două hotărâri de Guvern cu caracter electoral, care întregesc cadrul legislativ pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 4 mai precum şi pentru alegeri locale parţiale în anumite unităţi administrative.

”Perioada electorală va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoştinţa publică a datei la care se va efectua tragerea la sorţi a celor 5 judecători ai Înaltei Curţi de Castraţie şi Justiţie, care vor face parte din Biroul Electoral Central. De asemenea, desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, astfel dându-se posibilitatea constituirii Biroului Electoral Central, cu data limită 22 februarie 2025.

Apoi, termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroului Electoral Central de către partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţiilor independenţi, este de 15 martie 2025, ora 24.00”, a anunţat Mihai Constantin.
Reprezentantul Executivului a mai anunţat începerea campaniei electorale, cu 30 de zile înainte a datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, şi se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7.

Potrivit ordinii de zi a ședinței, Guvernul urmează să aprobe, marți, programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea președintelui României.

Proiectul actului normativ privind calendarul acestor acțiuni prevede că până la 19 martie trebuie soluționate contestațiile privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, notează agerpres.

Campania electorală va începe la 4 aprilie și va dura 30 de zile, urmând să se încheie la 3 mai, ora 7.00, în preziua scrutinului.

Diaspora va putea vota timp de trei zile. Prima zi de vot în străinătate va fi 2 mai, în intervalul 7.00 – 21.00, iar ultima, 4 mai, tot până la 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz).

Conform aceluiași proiect, votul în țară va începe în 4 mai 2025, la ora 7.00, și se va încheia în aceeași zi la 21.00. Orarul va putea fi prelungit până cel mai târziu la ora 23:59, în cazul în care la ora 21.00 la sediul secției de votare și în afara secției de votare se mai află alegători care așteaptă să voteze.

Citește și Crin Antonescu, un nou atac la adresa lui Iohannis: „Există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată”

Guvernul va aproba și programul ”Masă sănătoasă”

Tot în ședința de marți, Executivul ar urma să aprobe un proiect de ordonanță pentru completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Proiectul prevede, printre altele, ”crearea premiselor legale în vederea acordării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România fără condiționarea deținerii unui permis de conducere internațional, în condiții de reciprocitate și pentru o perioadă determinată, persoanelor care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este membru al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto”.

Proiectul de ordonanță reglementează astfel faptul că vor fi stabilite, prin hotărâre a Guvernului,  atât perioadele de conducere, cât și statele autorităților emitente ale permiselor de conducere, dintre următoarele: cele cu care România are parteneriate strategice sau cele care sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau cele care sunt membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare; acordarea, pe perioada acreditării în România, a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru membrii misiunilor diplomatice,oficiilor consulare și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România.

Executivul va aproba, în aceeași ședință, proiectul de hotărâre privind instituirea Programului național ”Masă sănătoasă” în 2025.

”Programul național ‘Masă sănătoasă’ – PNMS – constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată ”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului.

Tot marți, ar urma să fie aprobate, prin memorandum, prognozele pentru 2025 privind contribuția UE aferentă perioadei de programare financiară 2014-2020, mai notează sursa citată.

Citește și Sondaj CURS. Călin Georgescu se menține pe prima poziție. Nicușor Dan și Crin Antonescu, luptă strânsă pentru locul al doilea

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
Cu ce „mașină” se deplasează scriitorul Radu Paraschivescu. Răspunsul dat lui Ilie Dumitrescu: ”Am un 335 / Doamne apără și păzește”
Capital.ro
Lege în România. Se pierde dreptul la proprietate. Proprietarii de terenuri și locuințe nu mai pot face nimic
Playtech.ro
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Adevarul
Operațiunea Epic Fury. SUA ar fi scufundat portavionul iranian pentru drone Shahid Bahman Bagheri. Imagini din timpul atacului
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Circulație OPRITĂ pe A7! Accident CUMPLIT acum... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 e convins că România nu va ajunge la Mondial: ”Cu Lucescu cel Bătrân și căpitanul Hagi jr? Lăsați-vă speranțele la poarta Stambulului!”
MediaFlux
Secretul bine ascuns de Donald Trump. De ce i-au făcut pastorii creștini slujbă la Casa Albă VIDEO
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj